Fostul judecător al Curții Constituționale, Tudorel Toader, a apreciat luni seară, la Antena 3, că judecătorii CCR sunt acoperiți juridic în decizia lor de interzicere a candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale.
„Aș observa un fel de neutralitate pe care președintele CCR a înțeles să o încerce, a desemnat ca judecător raportor un judecător propus de UDMR și un magistrat asistent pe cineva care vine din aceeași arie (...) Regăsesc foarte multe din considerentele deciziilor precedente pe care CCR le-a pronunțat cu privire la președintele republicii. A fost o vreme mai tensionată în care s-s scric textual în 2012-2013 că Președintele are rolul de șef al statului, or Constituția noastră nu are șef de stat, Constituția spune că Președintele trebuie să asigure reprezentarea externă a României în raport cu tratatele de aderare, cu obligațiile asumate în actele internaționale”, a declarat Tudorel Toader.
Întrebat dacă CCR are acoperire pentru decizia luată, acesta a răspuns afirmativ. „Statul nu poți să-l lași oricui pe mână”, a precizat Tudorel Toader.