Helmuth Duckadam (63 de ani), fotbalistul român care a intrat în Cartea Recordurilor pentru că a apărat patru lovituri consecutive de la 11 metri, a comentat situația societății românești la 32 de ani de la schimbarea din 1989. Plecând de la problemele cu justiția ale fostului președinte Traian Băsescu, fostul mare sportiv a spus că românii au ajuns un popor „de canibali”, care își ucide sau distruge conducătorii.
„Îmi pare foarte rău de ce i se întâmplă acum domnului Băsescu. Asta arată încă o dată ce oameni avem. Am ajuns niște canibali! Noi l-am împușcat pe Antonescu care a luptat cu Germania să recupereze Basarabia! Noi l-am împușcat în Sfânta zi de Crăciun pe Ceaușescu! Noi îl distrugem pe Iliescu, îl distrugem pe Băsescu. Nu știu, parcă am înnebunit de tot, atâta ură nu credeam că poate exista. Ne mâncăm între noi, ne sfâșiem! Unde vrem să ajungem? Încerc să mă detașez cât pot de ce e în jur, de politică, de tot… Vreau să am grijă doar de familia mea”, a declarat el într-un interviu pentru Fanatik.
Duckadam, supranumit „Eroul de la Sevilla”, a criticat și statura internațională a României, despre care a spus că a ajuns o țară care „execută niște ordine”.
„Societatea este deja degradată și se pare că mergem din rău în mai rău. Tot ce era înainte normal, acum ni se pare anormal. Totul este invers. E o nebunie în lume, inclusiv acest război. Suntem o țară care execută niște ordine.
Ca să dau doar un exemplu, pentru că eu consider că sunt chiar informat pe tema asta. În momentul în care s-a spus că trebuie să închidem minele, să închidem centrala de la Mintia, noi am fost primii care am executat. Germania, Polonia nu au făcut așa ceva. Iar acum s-a cerut deschiderea minelor, dar nu mai avem cu ce și cu cine. Suntem doar niște executanți! De la Ceaușescu încoace nu am mai avut un om puternic în fruntea țării, cu excepția domnului Băsescu!
Și iar voi fi acuzat când spun că mă uit cu invidie spre vest, la Ungaria, la ce face Viktor Orban. De fapt, ca să nu fiu înjurat prea mult, spun de Erdogan, care a declarat că nu poate pune embargo Rusiei, pentru că nu vrea ca turcii lui să moară de frig în casă la iarnă. Erdogan a spus că se gândește la poporul lui. Așa e normal! Asta ar trebui să facă și guvernanții noștri”, a explicat Duckadam, potrivit sursei citate.