Dacă într-adevăr sunt datele exacte... E cu mult peste ceea ce știam și mi-e și mai clar că scopul acestei ,,manevre" Green Big Shit, este altul... ______________ Bateriile nu creează electricitate dar stochează electricitatea produsă în altă parte, în special prin cărbune, uraniu, centrale naturale sau generatoare diesel.
Deci afirmația că un electric este un vehicul cu emisii zero nu este deloc adevărată, deoarece energia electrică produsă provine de la centrale și multe dintre ele ard cărbune sau gaze. Unele dintre mașinile electrice de pe șosea sunt pe bază de carbon. Dar asta nu e totul. Cei entuziaști de mașinile electrice și de revoluția verde ar trebui să se uite mai atent la baterii, dar și la turbine eoliene și panouri solare.
O baterie tipică de mașină electrică cântărește 450 kg, aproximativ cât o valiză. Contine 11 kg litiu, 27 kg nichel, 20 kg mangan, 14 kg cobalt, 90 kg cupru si 180 kg aluminiu, otel si plastic. Există mai mult de 6.000 de celule litiu-ion în interior.
Pentru realizarea fiecărei baterii BEV, va trebui să procesați 11.000 kg sare pentru litiu, 15.000 kg mineral cobalt, 2,270 kg rășină pentru nichel și 11.000 kg mineral de cupru.
În total, trebuie să extragi 225.000 de kilograme de pământ pentru o baterie.
Cea mai mare problemă a sistemelor solare o reprezintă chimicalele folosite pentru transformarea silicatului în pietrișul folosit pentru panouri.
Pentru a produce suficient siliciu curat, acesta trebuie tratat cu clorură, acid sulfuric, fluor, tricloretan și acetonă.
În plus, sunt necesare galiul, arsenidul, diselenurida de cupru-indian-galiu și cadmiu, care sunt, de asemenea, extrem de toxice.
Praful de silicon este un pericol pentru muncitori, iar gresia nu poate fi reciclată.
Turbinele eoliene nu sunt plus-ultra în ceea ce privește costurile și distrugerea mediului.
Fiecare moară de vânt cântărește 1.688 tone (echivalentul greutății a 23 de case) și conține 1300 tone de beton, 295 tone de oțel, 48 tone de fier, 24 tone de fibră de sticlă și terenuri rare greu de obținut Neodim, Praseodim și Diprosium.
Fiecare dintre cele trei lame cântărește 40.000 kg și are o durată de viață între 15 și 20 de ani, după care trebuie înlocuite. Nu putem recicla lamele de rotor folosite.
Cu siguranță aceste tehnologii își pot avea locul, dar trebuie să privim dincolo de mitul libertății emisiilor. Going Green poate părea un ideal utopic, dar dacă privești costurile ascunse și încorporate într-un mod realist și imparțial, vei descoperi că „Going Green” face mai mult rău mediului Pământului astăzi decât pare.