Sfatul Bun - Sănătate Zi de Zi

15 septembrie 2024

Ce a pățit un bărbat care a simțit o ciupitură pe burtă în timp era în pat. A mers la spital și a trăit un adevărat șoc

Un britanic a suferit o intervenție chirurgicală de urgență în timpul unei vacanțe în Egipt, după ce cu câteva zile înainte neglijase o mică ciupitură simţită pe burtă. O mușcătură aparent inofensivă a unui păianjen s-a transformat într-o problemă uriașă pentru un bărbat din Marea Britanie, care a rămas cu o gaură în stomac în urma incidentului.


De la “ciupitură” la “boala mâncătoare de carne”. Nigel Hunt, un britanic în vârstă de 59 de ani, a fost mușcat de burtă în timp ce stătea întins în pat într-o seară, la începutul verii. “Am simțit o ciupitură chiar sub buric și prima mea reacție a fost să sar din pat să văd ce era”, a povestit el. Decizând că nu era altceva decât o ușoară iritaţie, Hunt, de profesie instalator de ferestre, și-a continuat activitățile zilnice, plecând inclusiv într-o vacanță în Egipt.

Dar călătoria spre Egipt s-a transformat curând într-un coșmar. Pe drum i s-a răcut “rău violent”, iar după câteva zile s-a îmbolnăvit grav și a observat că iritaţia provocată de mușcătura de păianjen începe să se mărească.

În cele din urmă, a mers la spital, unde testele au arătat că are fasciită necrozantă. Aceasta este o infecție rară, în care o rană de pe piele și țesuturile moi ale corpului, provocată inclusiv de o mușcătură de păianjen, se infectează cu bacterii.

Pe măsură ce aceste bacterii se înmulțesc, eliberează toxine care deteriorează țesuturile din jur, astfel că această fasciită necrozantă mai este numită şi “boala mâncătoare de carne”.

De altfel, NHS, sistemul medical britanic, spune despre această fasciită necrozantă că este o “infecție care pune viața în pericol dacă rana se infectează”. În consecinţă, pentru a-i salva viaţa, medicii au trebuit să taie o parte din abdomenul lui Hunt pentru a îndepărta carnea moartă.

Dr. Tim Cockerill, lector superior în Istorie Naturală la Universitatea Falmouth, este de părere că ar fi “imposibil să identificăm cauza inițială a rănii”, o dată ce infecția s-a instalat.

“În ultimii câțiva ani, în mass-media, acest tip de infecție a ajuns să fie pus pe seama păianjenilor, chiar și atunci când nu există dovezi că un păianjen ar fi implicat”, a explicat medicul.

El a mai spus că acest lucru a condus la „convingerea populară” – chiar și în rândul unor medici și asistente – că astfel de infecții sunt rezultatul mușcăturilor de păianjen, dar a adăugat că astfel de mușcături sunt “foarte rare” în Marea Britanie.


Site-ul www.sfatulbun.com conține informații care au caracter pur informativ și nu înlocuiesc sub nicio formă consultul medical sau diagnosticul de specialitate.
Consultarea medicului este singurul mod prin care afecțiunile de care suferiți pot fi tratate.

Articole recente

recentposts

Articole interesante

randomposts