Sfatul Bun - Sănătate Zi de Zi

15 septembrie 2024

„Am dus-o pe soţie şi nu m-au lăsat” Ilie Năstase s-a lovit de un refuz incredibil! Discurs furibund: „E normală treaba asta?”

Ilie Năstase a dezvăluit că s-a lovit de un refuz incredibil. Fostul lider ATP a avut un discurs furibund şi a mărturisit că nu i-a fost permis să intre pe arena din Cotroceni.


Arena din Cotroceni şi-a redeschis porţile, după 12 ani. Stadionul a găzduit antrenamentele echipei naţionale de rugby. Ilie Năstase s-a lovit de un refuz incredibil. Ilie Năstase i-a atacat pe cei care s-au ocupat de arena din Cotroceni, în ultimii ani. Acesta a transmis că stadionul a fost administrat de oficialii BNR, astfel că accesul său a fost restricţionat.

Ilie Năstase a jucat finala Cupei Davis pe arena respectivă şi a dorit să-şi ducă soţia, pe Ioana, în vizită pe acest stadion. Fostul lider ATP a rămas „mască” atunci când a aflat că nu-i este permis accesu. Năstase a mai afirmat că a avut şi un proces, în trecut, cu oficialii care se ocupau de arena Cotroceni, în proces avându-l alături şi pe Ion Ţiriac.

„Dacă s-a deschis acolo e frumos, o să mă duc și eu zilele astea să văd dacă mă lasă, că poate pe mine nu mă lasă că nu sunt de la rugby.

E în paragină și terenul de fotbal și tot. Pe terenurile de tenis am înțeles că a făcut parcări (n.r. Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României). Există o lege care spune că nu ai voie să dărâmi ceva sau dacă dărâmi faci în altă parte. Dânsul nu a făcut așa ceva. Se crede proprietarul acestei bănci. Banca asta națională e a Românilor, nu a dânsului de acasă! Și terenul, la fel.


A fost proces. Cu domnul Țiriac și avocații noștri. Nu a putut să prezinte actele de proprietate, că nu au! Ăla a fost un protocol între Ministerul Tineretului și Sportului și Banca Națională. Nu este un act de proprietate. Dânsul nu are voie să pună acolo polițiști la poartă. Nu are voie! Și sunt trei.

Am dus-o pe soția mea să-i arăt unde m-am născut și nu m-au lăsat să intru. Ce e asta? Unde suntem? Unde ne trezim? Chiar așa am ajuns? Ca ăștia care sunt aleși să creadă că sunt proprietățile lor”, a declarat Ilie Năstase, conform sport.ro.

Ilie Năstase a rupt tăcerea despre presupusul amant al Ioanei Năstase


Ilie Năstase nu s-a ascuns şi a rupt tăcerea despre presupusul amant al Ioanei Năstase. Fostul mare jucător de tenis a fost implicat într-un nou scandal alături de cea de-a cincea soţie. Cei doi s-au certat de faţă cu toată lumea, în plină stradă.

„Cine-i ăla? Ăla-i amantul tău! Te-am văzut, am auzit tot!”, i-a strigat Ilie Năstase soţiei lui. „Ești drogat! Du-te la tine în apartament, că ești bătrân!”, i-a replicat Ioana Năstase.

La două săptămâni distanţă, milionarul în vârstă de 78 de ani a decis să pună capăt tuturor speculaţiilor. Fostul lider ATP a ţinut să afirme că reacţia lui a fost una la nervi şi că nu şi-a acuzat niciodată soţia de infidelitate. Este convins că Ioana nu l-a înşelat şi regretă cearta pe care a avut-o pe litoral.

„Eu sunt mai coleric! Toată lumea mă știe! A fost o ceartă în familie. Eu cred că, în orice familie, sunt astfel de certuri, nu?! Chestia cu amantul, am zis-o pur și simplu la nervi! Nu a fost adevărat! Vreau să subliniez că eu nu am acuzat-o de infidelitate!

Eu sunt învățat cu ce se scrie în presă, dar pe ea o afectează, are familie. Ea a fost și este o femeie fidelă! Ea mie mi-a fost credincioasă în toți acești ani de căsnicie! M-aș fi bucurat să fi cunoscut o femeie ca ea mai devreme!”, a declarat Ilie Năstase pentru click.ro.

Site-ul www.sfatulbun.com conține informații care au caracter pur informativ și nu înlocuiesc sub nicio formă consultul medical sau diagnosticul de specialitate.
Consultarea medicului este singurul mod prin care afecțiunile de care suferiți pot fi tratate.

Articole recente

recentposts

Articole interesante

randomposts