Insula Iubirii a devenit un adevărat fenomen în urma difuzării sezonului 8. Glumele savuroase la adresa ispitelor și concurenților au ajuns virale pe internet. Nici David Popovici nu a rămas indiferent, mai ales atunci când Marcel l-a felicitat pentru medalia de aur, obținută la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Campionul român a ținut să îi transmită un mesaj lui „Maluma de România”.
„Maluma de România”, așa cum s-a autointitulat ispita Marcel Andrei de la Insula Iubirii, este unul dintre cei mai controversați participanți ai emisiunii de pe Antena 1. Încă din primele episoade, s-a făcut remarcat prin replici precum „shai laic a daimanz in dă scai”, „miau, miau” sau „stilul meu e așa, mai chulo”. Acum, i-a atras atenția și lui David Popovici.
Ce mesaj i-a transmis David Popovici lui Marcel de la Insula Iubirii
În ziua în care David Popovici câștiga medalia de aur la proba de 200 m liber de la Jocurile Olimpice, pe Antena 1 s-a difuzat o secvență cu Marcel în timp ce intră în apă. La scurt timp, pe o pagină de Instagram unde se distribuie glume din emisiune, a apărut un meme cu poza ispitei și mesajul: „David Popovici, aurul la 200 m la Jocurile Olimpice. Felicitări”.
Gluma a ajuns foarte repede virală, reușind să adune mii se aprecieri și comentarii. De asemenea, Marcel a văzut imaginea și i-a felicitat, în stilul caracteristic, atât pe creatori pentru meme, cât și pe David Popovici pentru reușita de la Paris.
„Am văzut-o și eu pe asta! Ce tare! În ziua în care a fost difuzată faza asta a fost și momentul cu David Popovici care a câștigat medalionul de aur. Bravo lui! Da, mișto! M-am brodit bine! Bun așa!”, a spus Marcel.
Ei bine, David Popovici nu a trecut cu vederea mesajul ispitei de la Insula Iubirii și a ținut să îi mulțumească public. Sportivul a apreciat postarea cu gluma despre „Maluma de România” și a scris „Merci Marcelo” în secțiunea de comentarii.
Fanii emisiunii au rămas surprinși atunci când au văzut comentariul lui David Popovici. În mai puțin de două zile, mesajul campionului pentru Marcel a adunat peste 700 de aprecieri. De asemenea, la scurt timp, au reacționat și creatorii paginii celebre de meme-uri.
„Ne-am convins. Se uită totă lumea la Insula Iubirii.”, a fost mesajul celor care administrează pagina.