Sfatul Bun - Sănătate Zi de Zi

18 august 2024

FOTO A nins în România la mijloc de august! Zona în care maşinile au avut nevoie de cauciucuri speciale, şoferii au fost luaţi prin surprindere

A nins în România la mijloc de august. Deşi cea mai mare parte a ţării se topeşte din cauza temperaturilor de peste 40 de grade, într-o zonă valorile termice au scăzut sub 0 grade Celsius, motiv pentru care ploaia s-a transformat imediat în zăpadă.




Pericolul a fost mare pentru şoferi, mai ales că maşinile nu sunt echipate corespunzător în această perioadă. Şoseaua acoperită de ninsoare este una şerpuită, motiv pentru care conducătorii auto au avut emoţii la volan.

Zona în care a nins în România


În timp ce Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă coduri de caniculă în cele mai multe regiuni din ţară, într-o zonă a nins ca în plină iarnă. Şoferii care au ajuns joi, 15 august 2024, pe Transalpina au fost luaţi prin surprindere de zăpada care s-a aşternut pe şosea. Desigur, maşinile nu erau echipate pentru astfel de vreme, conducătorii fiind nevoiţi să fie foarte atenţi la fiecare mişcare din trafic.

Un turist aflat pe una dintre cele mai frumoase drumuri din România a filmat câteva cadre cu ninsoarea neaşteptată. Din video-ul de pe TikTok se observă carosabilul aproape acoperit cu zăpadă, dar şi multe maşini, semn că românii au mers în număr mare la munte de Adormirea Maicii Domnului.

În alte zone ale ţării, însă, au fost doborâte 40 de recorduri termice, ceea ce a dus la cea mai caldă zi de 15 august înregistrată vreodată. Codul roşu de caniculă a fost extins şi pentru mâine, multe dintre oraşele ţării topindu-se la peste 40 de grade Celsius.

"Pentru partea de sud-vest şi de sud a ţării ne aşteptăm în continuare aici să fie temperaturi foarte ridicate, până la 39-40 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. Cu siguranţă se va înscrie în topul celor mai călduroase luni august din istoria măsurătorilor, aşa cum a fost şi luna iulie", a declarat Oana Păduraru, meteorolog ANM.

De asemenea, după cum arată prognoza meteo pentru următoarea lună, acest august are toate şansele să fie cel mai călduros din istorie. Temperaturile mult prea ridicate sunt aşteptate până după jumătatea lunii septembrie, spun cei de la ANM. Nici ploile nu îşi fac simţită prezenţa prea curând, abia după 12 septembrie fiind prognozate precipitaţii în anumite zone ale ţării.



Vremea rea face ravagii la munte


Dincolo de cupola de foc prezentă zilele acestea în România, ploile fac ravagii la munte. Mai multe râuri s-au umflat şi au inundat localităţi întregi, în timp ce în Masivul Căpăţânii, o persoană a fost lovită de fulger, echipele salvamont reuşind cu greu să o recupereze de pe munte.

În Craiova a fost observat un alt fenomen meteo extrem. O furtună puternică de praf a acoperit oraşul, făcând circulaţia maşinilor aproape imposibilă.

Site-ul www.sfatulbun.com conține informații care au caracter pur informativ și nu înlocuiesc sub nicio formă consultul medical sau diagnosticul de specialitate.
Consultarea medicului este singurul mod prin care afecțiunile de care suferiți pot fi tratate.

Articole recente

recentposts

Articole interesante

randomposts