Sfatul Bun - Sănătate Zi de Zi

30 noiembrie 2023

78% din bulionul și pasta de tomate trebuie retrase de pe piață. Este concentrat de tomate, de provenienţa necunoscută și diluat cu apă

Studiul privind calitatea tomatelor în conservă, fabricate industrial, face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Să învățăm să înțelegem eticheta!”. Prin această campanie, experții Asociației Pro Consumatori (APC) își propun să-i învețe pe consumatori să înțeleagă eticheta produselor astfel încât aceștia să facă achiziții în cunoștință de cauză pentru familia lor. 


Totodată, Asociația Pro Consumatori (APC) își dorește să promoveze un stil de viață sănătos și să atragă atenția consumatorilor, cât și autorităților statului român cu privire la procesul de denaturare legală/ilegală a multor produse tradiționale, astfel încât acestea să întreprindă măsurile legale care se impun pentru a stopa acest proces și pentru a susține financiar și logistic campaniile de educare și informare a consumatorilor întreprinse de către singura organizație de utilitate publică, membră a Organizației Europene a Consumatorilor (BEUC).

Asociația Pro Consumatori (APC) a achiziționat, în ultima decadă a lunii ianuarie anul curent, 71 sortimente de tomate în conservă (bulion, pastă de tomate, roşii pasate, tomate decojite, roşii tăiate cuburi) comercializate în cadrul marilor structuri comerciale de tip hipermarket.

Studiul a fost realizat de către o echipă de experți a APC, coordonată de conf. univ. dr. Costel Stanciu. La realizarea acestui studiu s-au avut în vedere următoarele obiective:

Clarificarea unor aspecte legale, tehnologice şi de comercializare a tomatelor în conservă;


Identificarea aditivilor alimentari utilizați în compoziția acestor produse care prezintă un risc de apariție a unor afecțiuni medicale în cazul unui consum constant și pe termen lung.


Realizarea unor topuri din produsele analizate.
CLARIFICAREA UNOR ASPECTE LEGALE, TEHNOLOGICE ŞI DE COMERCIALIZARE A TOMATELOR ÎN CONSERVĂ




Conform Ordinului nr. 362/2002 emis de Ministerul Agriculturii , “bulionul şi pasta de tomate sunt produse obţinute prin zdrobirea şi strecurarea tomatelor, la care se poate adăuga sare sau zahăr, urmate de concentrarea prin fierbere a sucului obţinut, până la consistenţa de bulion sau pastă.”

78% din bulionul şi pasta de tomate analizate trebuie retrase de la comercializare, deoarece este realizat din concentrat de tomate, de provenienţa necunoscută, diluat cu apă până la obţinerea tipului de bulion sau pastă de tomate dorită a fi comercializată.

În acelaşi ordin, bulionul şi pasta de tomate se clasifică, după conţinutul de substanţă uscată solubilă, după cum urmează:

1. bulion de tomate tip 18, cu minimum 18% substanţă uscată solubilă la 20°C (exclusiv adaosul de sare);

2. pastă de tomate:



tip 24, cu minimum 24% substanţă uscată solubilă la 20°C (exclusiv adaosul de sare);


tip 28, cu minimum 28% substanţă uscată solubilă la 20°C (exclusiv adaosul de sare);


tip 36, cu minimum 36% substanţă uscată solubilă la 20°C (exclusiv adaosul de sare);


tip 40, cu minimum 40% substanţă uscată solubilă la 20°C (exclusiv adaosul de sare).

Conform prevederilor legale în vigoare, la fabricarea bulionului şi a pastei de tomate nu este permisă adăugarea coloranţilor, substanţelor conservante şi a substanţelor de îngroşare (amidon, gume etc.). De asemenea, este interzisă înscrierea pe etichetă a menţiunii "natural". Adaosul de sare şi/sau de zahăr, după caz, va fi înscris sub formă procentuală, în mod vizibil, în acelaşi câmp vizual cu denumirea sub care se vinde produsul.

Tomatele și produsele din tomate sunt mult apreciate și pentru faptul că au o valoare energetică modestă (sub 100 kcal/100 g produs), fiind deci produse dietetice.



Principala caracteristică a produselor din tomate este conținutul de substanță uscată solubilă, care are o valoare crescătoare de la suc la pastă de tomate. Cel mai operativ, această caracteristică se măsoară cu refractometrul, existând aparate mici, de buzunar, etalonate chiar în grade refractometrice specifice acestei caracteristici, pentru bulionuri și paste de tomate, care se folosesc în spațiile de producție, în depozite, la consumatori acasă.

Valorile sunt calculate pentru măsurare la temperatura de 20 grade Celsius, dar se pot aduce corecții la valoarea măsurată la altă temperatură pentru a cunoaște valoarea adevărată a concentrației. Mai trebuie știut că adaosul de sare și de zahăr contribuie la modificarea valorii arătată de refractometru, de aceea actul normativ prezintă o formulă de recalculare a valorii concentrației, după luarea în calcul a conținutului de sare.

Valoarea alimentară a produselor din tomate depinde mult de calitatea materiei prime (soi și varietate, stadiul de maturare, starea de sănătate a tomatelor) și a materialelor adăugate, de tehnologia aplicată, de calitatea ambalajelor, dar și de condițiile de păstrare-depozitare, transport și păstrare-folosire la consumator.

Legislațiile țărilor europene sunt aliniate la reglementările privind producția, comercializarea și folosirea produselor din tomate, dar produsele realizate industrial se înțelege că reflectă și prioritățile afaceriștilor din domeniu și restricțiile cu care aceștia se confruntă: cea mai mare parte a acestor produse sunt obținute din tomate crescute în ferme horticole care aplică tehnologii mecanice, chimice și biologice menite să asigure profituri maxime; tehnologiile de prelucrare a materiei prime sunt alese după același principiu – profit maxim (deci productivitate și randament maxime, pierderi tehnologice și cheltuieli minime). Chiar dacă între reglementări s-au consacrat treptat rigori menite să asigure sănătatea consumatorilor, acestea nu sunt stabilite la nivelul condiției de maximă securitate ci în proximitatea nivelului de nesiguranță, acolo unde curbele de cheltuieli și de securitate a produsului formează punctele de „optim economic“. Cercetate pe aspecte particulare, aceste reglementări se dovedesc deseori doar recomandări dezirabile: câți dintre consumatorii cunoscători sunt fermi convinși, bunăoară, că interdicția utilizării coloranților, a conservanților și a substanțelor de îngroșare la produsele din tomate este respectată de toți producătorii? (Pesimiștii ar putea întreba dacă aceste rigori sunt totuși respectate de cineva.)

Continuare pe apc-romania.ro


Site-ul www.sfatulbun.com conține informații care au caracter pur informativ și nu înlocuiesc sub nicio formă consultul medical sau diagnosticul de specialitate.
Consultarea medicului este singurul mod prin care afecțiunile de care suferiți pot fi tratate.

Articole recente

recentposts

Articole interesante

randomposts