 |
| Foto: lectiiapicultura.ro |
Consumați miere de rapiță, semințe (ori ulei) de floarea-soarelui, porumb sau sfeclă de pe câmpiile patriei? Aveți dreptul să știți, atunci, un lucru esențial: toate aceste plante sunt otrăvite de cultivatori încă din stadiul de sămânță cu un insecticid care distruge nu doar insectele
- bune sau rele -, ci și sănătatea noastră, a tuturor. Pentru început, mai menționez doar două lucruri: neonicotinoidele utilizate de lacomii agricultori români sunt de 7.000 de ori mai toxice decât legendarul DDT - da, ați citit bine! - și toate aceste activități mercantile, interzise de șase ani în UE, se desfășoară sub deplina și iresponsabila protecție a statului informează Evenimentul Zilei EVZ.ro
Pentru a înțelege la milimetru ce înseamnă aceste insecticide inventate în Germania și pulverizate în viața noastră – neonicotinoide pe numele lor -, dar și pentru a aprofunda acest subiect extrem de delicat (și atât de inconștient măturat sub preșul doldora de mizerii al tranziției), ne-am adresat domnului Constantin Dobrescu, inginer mecanic la începuturi și reprezentant (acum) al Federației Asociațiilor Apicole din România – ROMAPIS. „Neonicotinoidele sunt insecticide de ultimă generație, practic ele ar trebui să reflecte un progres al științei pe plan mondial. Așa au și fost prezentate la început, ca salvatoare ale plantelor, cum s-a petrecut, de altfel, și cu DDTul imediat după Al Doilea Război Mondial. Asta până s-a demonstrat că sunt insecticide extrem de toxice, de dăunătoare pentru culturi, implicit pentru om”.
Constantin Dobrescu, autorul acestei mici introduceri în miezul problemei, își potrivește atent ochelarii pe nas: „Teoria care a stat la baza creării neonicotinoidelor, în anii ’90, a fost aceea de a folosi substanțe extrem de toxice pentru tratarea plantelor, de obicei prin impregnarea semințelor înainte de însămânțare. Teoretic – atenție, doar teoretic! – o dozare corectă a tratamentului asigură o prezență a otrăvii în țesutul vegetal la un nivel suficient pentru a omorî dăunătorii culturilor la începutul ciclului de dezvoltare a plantei, aflată în stadiul de două-trei frunzulițe, când atacul dăunătorilor constând în hrănirea cu părți ale acestor plante este cel mai agresiv și cu efect major. Planta, odată salvată de la distrugere, ajungând la maturitate își mărește volumul de mii de ori, ceea ce face ca această concentrație de insecticid din țesutul vegetal să scadă, normal, până la nivelul la care să fie sigură pentru consumul uman și inofensiv pentru insectele polenizatoare care se hrănesc cu nectarul și polenul produse de florile plantelor ajunse între timp la maturitate. Dar…”. „Dar ce?”, șarjez nerăbdător. Inginerul Constantin Dobrescu (foto) nu se grăbește. Mai mult, mă previne îngăduitor: „Domnule Saiu, este o chestiune extrem de importantă. E vorba de otrăvirea unor plante pe care le consumăm și noi, oamenii. Primele observații concrete le-au făcut apicultorii francezi care-și instalaseră stupii lângă lanuri de floarea-soarelui a căror semințe fuseseră tratate cu neonicotinoide. Ce-au descoperit? Li se depopulau stupii, le dispăreau albinele”. „Și?”, mă ia din nou gura pe dinainte. „Au comandat studii – între timp în întreaga lume au fost realizate mai bine de 800 de lucrări științifice pe această temă – pentru a verifica dacă imidaclopridul, tot un neonicotinoid de fapt, este răspunzător pentru decimarea albinelor domestice”. Îmi înghit vorbele, într-o exemplară lecție a învățării răbdării, iar inginerul Dobrescu zâmbește mulțumit: „S-a demonstrat că aceste insecticide noi omoară albinele, dar și polenizatorii sălbatici precum bondarii, albinele solitare, fluturii etc. În plus, să nu neglijăm faptul că rup lanțurile trofice, afectând astfel în mod dramatic întreg mediul înconjurător”.
Cum acționează aceste neonicotinoide asupra albinelor? Cum le afectează? Inginerul Dobrescu e la post: „Efectele negative se manifestă rar sub forma toxicității acute, vizibilă prin prezența masivă a albinelor moarte în apropierea stupilor. Toxicitatea cronică, în schimb, este mai subtilă, dar extraordinar de periculoasă. A fost demonstrată afectarea sistemului nervos al albinei, care își pierde memoria de scurtă durată și prin urmare nu își mai găsește drumul de întoarcere la stup. Alt efect ar fi reducerea capacității de comunicare a albinelor, esențială în cazul insectelor sociale, așa cum sunt ele, a căror viață se bazează pe conlucrare pentru îngrijirea puietului, constituirea rezervelor de hrană, termoreglare sau alte activități de care depinde supraviețuirea coloniei de albine”.
Cum au reacționat factorii de decizie în Europa? „La nivelul UE a apărut astfel o preocupare deplin justificată, concretizată prin studierea situației de către Agenția Europeană pentru Siguranță Alimentară (EFSA), entitate oficial recunoscută de Comisia Europeană ca furnizor al expertizei științifice. Un prim document elaborat de EFSA în 2014 a stat la baza suspendării la nivelul întregii UE a trei neonicotinoide (imidaclorpid, clotianidin si tiametoxam) pentru impregnarea semințelor de rapiță, floarea soarelui și porumb. Această suspendare a fost în vigoare până anul trecut, când cele trei neonicotinoide au fost definitiv interzise în UE pe baza raportului final al EFSA care a venit cu dovezi potrivit cărora aceste molecule reprezintă un pericol incontestabil pentru polenizatori”, ne-a explicat Constantin Dobrescu. Cum au reacționat, la rândul lor, decidenții noștri? Greu sau deloc, cum ne-au/s-au obișnuit: „Din păcate, o slăbiciune a regulamentului european pentru utilizarea pesticidelor a permis unor state membre UE să se sustragă de la respectarea acestei interdicții”, menționează, în continuare, reprezentantul Federației Asociațiilor Apicole din România.
Ce s-a întâmplat și ce se întâmplă, concret, în România? Inginerul Constantin Dobrescu nu ezită să spună lucrurilor pe nume: „În Europa se pornește de la ideea că pot exista situații particulare, locale, când, în mod excepțional, autoritățile unei țări ar trebui să aibă posibilitatea să decidă autorizarea pe perioade limitate a unor tratamente fitosanitare neautorizate la nivel UE, pentru a face față unor situații de urgență, pentru care pe moment nu există o altă soluție. România este «campioana» europeană a eludării acestor restricții comunitare”. Mai exact? „Păi, începând din anul 2014, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) nu a ratat nicio singură ocazie de a emite autorizări temporare pentru folosirea neonicotinoidelor, prin derogare de la regulamentul european, la absolut toate culturile la care se referea interdicția, transformând presupusa excepție în rutină. Prin această modalitate, practic, guvernele României din ultimii șase ani, oricare au fost acelea, au anulat la nivel național o interdicție europeană menită să ne protejeze chiar pe noi, cetățenii țării noastre, de efectele, uneori ireversibile ale acestei utilizări neraționale a pesticidelor”.
Odată pornit, inginerul Constantin Dobrescu este greu de oprit: „Este un abuz săvârșit cu bună știință la nivelul autorităților, dispuse să sacrifice mediul, sănătatea cetățenilor și sectorul apicol pentru interese particulare: industria pesticidelor și interesul de moment al marilor fermieri. Este regretabilă și poziția presei agricole, dependentă de publicitatea generos plătită de marile companii din domeniu, care, de regulă, reflectă tendențios realitatea”. Mai mult: „Deplorabilă este însă implicarea mediului academic care se situează în mod vădit de partea interesului material, îndepărtându-se de probitatea profesională care ar trebui să caracterizeze cercetarea științifică. În acest sens, relevantă este poziția Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS), instituție care ar trebui să fie una de referință în cercetarea agricolă din țara noastră, participantă într-un proiect de cercetare științifică finanțat de MADR nu pentru a se realiza o cercetare veritabilă, ci pentru a trage concluzii dinainte stabilite, care să justifice față de UE derogările emise de minister”.
Situația nu este deloc roz: „Referitor la anul 2018, de exemplu, MADR a emis derogări care permit folosirea unor produse de protecția plantelor având neonicotinoide ca substanțe active pentru tratarea semințelor de rapiță (la culturile care se apropie de înflorire la acest moment), urmată de o derogare pentru sfecla de zahăr. La fel au fost tratate semințele de floarea soarelui și porumb pentru culturile ce se înființează în această primăvară, urmând să omoare albinele la vară”, estimează inginerul Constantin Dobrescu.
Dar apicultorii, primii oameni loviți de aceste nenorociri, ce fac, stau cu mâinile în sân? „Apicultorii români solicită încă din 2014 încetarea practicii abuzive a MADR de a emite derogări pentru autorizarea neonicotinoidelor care anulează, în fapt, la nivelul României, interdicția europeană. Federația ROMAPIS, constituită din 17 asociații locale ale apicultorilor din România, este hotărâtă să continue lupta pentru respectarea drepturilor cetățenilor României prin abținerea autorităților din țara noastră de la ocolirea abuzivă a legilor europene în privința pesticidelor”, anunță Dobrescu, care cere, totodată, sprijinul oamenilor obișnuiți: „Solicităm consumatorilor din România să se alăture efortului ROMAPIS de a stopa aceste practici. În acest sens dorim ralierea consumatorilor din țara noastră acțiunilor noastre de sprijinire a adoptării la nivelul UE a unei modalități riguroase, științifice, de evaluare a toxicității produselor de protecția plantelor în vederea autorizării pentru punerea pe piață. Documentul la care ne referim se numește Ghidul Albinei (Bee Guidance), a fost elaborat de EFSA în 2014 și reprezintă modalitatea validată științific pentru evaluarea efectelor negative reale ale pesticidelor asupra mediului”. Constantin Dobrescu trage aer în piept, apoi eliberează pe nerăsuflate ultimele cuvinte: „Adoptarea sa la nivel UE este însă tergiversată până în zilele noastre prin acțiunea forțelor care pun interesul propriu înaintea celui al populației. Decizia urmează să se ia în data de 20 mai, în cadrul Comisiei Permanente pentru Plante, Animale, Alimente și Furaje (SCOPAFF) unde sunt reprezentate toate statele membre UE, printre care și România”.
Diclor-Difenil-Tricloretanul, denumirea prescurtată a DDT-ului, este un insecticid care a fost folosit din 1940 ca un toxic de contact. Datorită acțiunii eficiente în combaterea insectelor și a toxicității reduse față de mamifere (așa s-a crezut inițial), ca și a costului redus de producție a fost folosit zeci de ani în toată lumea. În decursul timpului însă s-a constat că unele substanțe chimice rezultate prin descompunerea lui cauzează tulburări endocrine. Mai mult, s-a descoperit că DDT-ul genera și efecte cancerigene. Cercetările ulterioare au dispus, în anii ‘70, interzicerea utilizării DDT-ului în țările industrializate, iar din anul 2004, prin „Convenția de la Stockholm”, s-a interzis folosirea lui în agricultură pe tot globul.
Pentru a înțelege la milimetru ce înseamnă aceste insecticide inventate în Germania și pulverizate în viața noastră – neonicotinoide pe numele lor -, dar și pentru a aprofunda acest subiect extrem de delicat (și atât de inconștient măturat sub preșul doldora de mizerii al tranziției), ne-am adresat domnului Constantin Dobrescu, inginer mecanic la începuturi și reprezentant (acum) al Federației Asociațiilor Apicole din România – ROMAPIS. „Neonicotinoidele sunt insecticide de ultimă generație, practic ele ar trebui să reflecte un progres al științei pe plan mondial. Așa au și fost prezentate la început, ca salvatoare ale plantelor, cum s-a petrecut, de altfel, și cu DDTul imediat după Al Doilea Război Mondial. Asta până s-a demonstrat că sunt insecticide extrem de toxice, de dăunătoare pentru culturi, implicit pentru om”.
Semințele sunt impregnate cu insecticid toxic
Constantin Dobrescu, autorul acestei mici introduceri în miezul problemei, își potrivește atent ochelarii pe nas: „Teoria care a stat la baza creării neonicotinoidelor, în anii ’90, a fost aceea de a folosi substanțe extrem de toxice pentru tratarea plantelor, de obicei prin impregnarea semințelor înainte de însămânțare. Teoretic – atenție, doar teoretic! – o dozare corectă a tratamentului asigură o prezență a otrăvii în țesutul vegetal la un nivel suficient pentru a omorî dăunătorii culturilor la începutul ciclului de dezvoltare a plantei, aflată în stadiul de două-trei frunzulițe, când atacul dăunătorilor constând în hrănirea cu părți ale acestor plante este cel mai agresiv și cu efect major. Planta, odată salvată de la distrugere, ajungând la maturitate își mărește volumul de mii de ori, ceea ce face ca această concentrație de insecticid din țesutul vegetal să scadă, normal, până la nivelul la care să fie sigură pentru consumul uman și inofensiv pentru insectele polenizatoare care se hrănesc cu nectarul și polenul produse de florile plantelor ajunse între timp la maturitate. Dar…”. „Dar ce?”, șarjez nerăbdător. Inginerul Constantin Dobrescu (foto) nu se grăbește. Mai mult, mă previne îngăduitor: „Domnule Saiu, este o chestiune extrem de importantă. E vorba de otrăvirea unor plante pe care le consumăm și noi, oamenii. Primele observații concrete le-au făcut apicultorii francezi care-și instalaseră stupii lângă lanuri de floarea-soarelui a căror semințe fuseseră tratate cu neonicotinoide. Ce-au descoperit? Li se depopulau stupii, le dispăreau albinele”. „Și?”, mă ia din nou gura pe dinainte. „Au comandat studii – între timp în întreaga lume au fost realizate mai bine de 800 de lucrări științifice pe această temă – pentru a verifica dacă imidaclopridul, tot un neonicotinoid de fapt, este răspunzător pentru decimarea albinelor domestice”. Îmi înghit vorbele, într-o exemplară lecție a învățării răbdării, iar inginerul Dobrescu zâmbește mulțumit: „S-a demonstrat că aceste insecticide noi omoară albinele, dar și polenizatorii sălbatici precum bondarii, albinele solitare, fluturii etc. În plus, să nu neglijăm faptul că rup lanțurile trofice, afectând astfel în mod dramatic întreg mediul înconjurător”.
Albinele își pierd memoria
Cum acționează aceste neonicotinoide asupra albinelor? Cum le afectează? Inginerul Dobrescu e la post: „Efectele negative se manifestă rar sub forma toxicității acute, vizibilă prin prezența masivă a albinelor moarte în apropierea stupilor. Toxicitatea cronică, în schimb, este mai subtilă, dar extraordinar de periculoasă. A fost demonstrată afectarea sistemului nervos al albinei, care își pierde memoria de scurtă durată și prin urmare nu își mai găsește drumul de întoarcere la stup. Alt efect ar fi reducerea capacității de comunicare a albinelor, esențială în cazul insectelor sociale, așa cum sunt ele, a căror viață se bazează pe conlucrare pentru îngrijirea puietului, constituirea rezervelor de hrană, termoreglare sau alte activități de care depinde supraviețuirea coloniei de albine”.
Interzise în lume, cu derogare la noi
Cum au reacționat factorii de decizie în Europa? „La nivelul UE a apărut astfel o preocupare deplin justificată, concretizată prin studierea situației de către Agenția Europeană pentru Siguranță Alimentară (EFSA), entitate oficial recunoscută de Comisia Europeană ca furnizor al expertizei științifice. Un prim document elaborat de EFSA în 2014 a stat la baza suspendării la nivelul întregii UE a trei neonicotinoide (imidaclorpid, clotianidin si tiametoxam) pentru impregnarea semințelor de rapiță, floarea soarelui și porumb. Această suspendare a fost în vigoare până anul trecut, când cele trei neonicotinoide au fost definitiv interzise în UE pe baza raportului final al EFSA care a venit cu dovezi potrivit cărora aceste molecule reprezintă un pericol incontestabil pentru polenizatori”, ne-a explicat Constantin Dobrescu. Cum au reacționat, la rândul lor, decidenții noștri? Greu sau deloc, cum ne-au/s-au obișnuit: „Din păcate, o slăbiciune a regulamentului european pentru utilizarea pesticidelor a permis unor state membre UE să se sustragă de la respectarea acestei interdicții”, menționează, în continuare, reprezentantul Federației Asociațiilor Apicole din România.
Suntem intoxicați cu bună știință. Bani să iasă!
Ce s-a întâmplat și ce se întâmplă, concret, în România? Inginerul Constantin Dobrescu nu ezită să spună lucrurilor pe nume: „În Europa se pornește de la ideea că pot exista situații particulare, locale, când, în mod excepțional, autoritățile unei țări ar trebui să aibă posibilitatea să decidă autorizarea pe perioade limitate a unor tratamente fitosanitare neautorizate la nivel UE, pentru a face față unor situații de urgență, pentru care pe moment nu există o altă soluție. România este «campioana» europeană a eludării acestor restricții comunitare”. Mai exact? „Păi, începând din anul 2014, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) nu a ratat nicio singură ocazie de a emite autorizări temporare pentru folosirea neonicotinoidelor, prin derogare de la regulamentul european, la absolut toate culturile la care se referea interdicția, transformând presupusa excepție în rutină. Prin această modalitate, practic, guvernele României din ultimii șase ani, oricare au fost acelea, au anulat la nivel național o interdicție europeană menită să ne protejeze chiar pe noi, cetățenii țării noastre, de efectele, uneori ireversibile ale acestei utilizări neraționale a pesticidelor”.
Implicarea mediului academic
Odată pornit, inginerul Constantin Dobrescu este greu de oprit: „Este un abuz săvârșit cu bună știință la nivelul autorităților, dispuse să sacrifice mediul, sănătatea cetățenilor și sectorul apicol pentru interese particulare: industria pesticidelor și interesul de moment al marilor fermieri. Este regretabilă și poziția presei agricole, dependentă de publicitatea generos plătită de marile companii din domeniu, care, de regulă, reflectă tendențios realitatea”. Mai mult: „Deplorabilă este însă implicarea mediului academic care se situează în mod vădit de partea interesului material, îndepărtându-se de probitatea profesională care ar trebui să caracterizeze cercetarea științifică. În acest sens, relevantă este poziția Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS), instituție care ar trebui să fie una de referință în cercetarea agricolă din țara noastră, participantă într-un proiect de cercetare științifică finanțat de MADR nu pentru a se realiza o cercetare veritabilă, ci pentru a trage concluzii dinainte stabilite, care să justifice față de UE derogările emise de minister”.
Lupta surdă a apicultorilor români
Situația nu este deloc roz: „Referitor la anul 2018, de exemplu, MADR a emis derogări care permit folosirea unor produse de protecția plantelor având neonicotinoide ca substanțe active pentru tratarea semințelor de rapiță (la culturile care se apropie de înflorire la acest moment), urmată de o derogare pentru sfecla de zahăr. La fel au fost tratate semințele de floarea soarelui și porumb pentru culturile ce se înființează în această primăvară, urmând să omoare albinele la vară”, estimează inginerul Constantin Dobrescu.
Decizie capitală pe 20 mai
Dar apicultorii, primii oameni loviți de aceste nenorociri, ce fac, stau cu mâinile în sân? „Apicultorii români solicită încă din 2014 încetarea practicii abuzive a MADR de a emite derogări pentru autorizarea neonicotinoidelor care anulează, în fapt, la nivelul României, interdicția europeană. Federația ROMAPIS, constituită din 17 asociații locale ale apicultorilor din România, este hotărâtă să continue lupta pentru respectarea drepturilor cetățenilor României prin abținerea autorităților din țara noastră de la ocolirea abuzivă a legilor europene în privința pesticidelor”, anunță Dobrescu, care cere, totodată, sprijinul oamenilor obișnuiți: „Solicităm consumatorilor din România să se alăture efortului ROMAPIS de a stopa aceste practici. În acest sens dorim ralierea consumatorilor din țara noastră acțiunilor noastre de sprijinire a adoptării la nivelul UE a unei modalități riguroase, științifice, de evaluare a toxicității produselor de protecția plantelor în vederea autorizării pentru punerea pe piață. Documentul la care ne referim se numește Ghidul Albinei (Bee Guidance), a fost elaborat de EFSA în 2014 și reprezintă modalitatea validată științific pentru evaluarea efectelor negative reale ale pesticidelor asupra mediului”. Constantin Dobrescu trage aer în piept, apoi eliberează pe nerăsuflate ultimele cuvinte: „Adoptarea sa la nivel UE este însă tergiversată până în zilele noastre prin acțiunea forțelor care pun interesul propriu înaintea celui al populației. Decizia urmează să se ia în data de 20 mai, în cadrul Comisiei Permanente pentru Plante, Animale, Alimente și Furaje (SCOPAFF) unde sunt reprezentate toate statele membre UE, printre care și România”.
DDT-ul, un precedent
Diclor-Difenil-Tricloretanul, denumirea prescurtată a DDT-ului, este un insecticid care a fost folosit din 1940 ca un toxic de contact. Datorită acțiunii eficiente în combaterea insectelor și a toxicității reduse față de mamifere (așa s-a crezut inițial), ca și a costului redus de producție a fost folosit zeci de ani în toată lumea. În decursul timpului însă s-a constat că unele substanțe chimice rezultate prin descompunerea lui cauzează tulburări endocrine. Mai mult, s-a descoperit că DDT-ul genera și efecte cancerigene. Cercetările ulterioare au dispus, în anii ‘70, interzicerea utilizării DDT-ului în țările industrializate, iar din anul 2004, prin „Convenția de la Stockholm”, s-a interzis folosirea lui în agricultură pe tot globul.
Autor: Florian Saiu pentru Evenimentul Zilei EVZ.ro
Foto: lectiiapicultura.ro
