Societatea românească este profund bolnavă. Iar cea mai gravă boală este corupția. Politicienii sunt primii vinovați deoarece ei iau mită dar crează și sistemul de luat mită. De exemplu, în sănătate, ca și tânăr medic pătrunzi în sistemul otrăvit, ce șansă să ai?
Când orele suplimentare nu îți sunt plătite, salariile sunt mici, spitalul nu îți dă nici măcar mănuși chirugicale, pansamente, bolnavii și rudele acestora urlă la tine, faci multe ore de gardă, cum să reziști? Dacă nu vrem ca doctorii să nu mai ia mită atunci nu trebuie să le mai dăm și să le creeam condiții umane de muncă. Mai puțini bani de furat din medicamente, hrană sau ustensile.
Adevărul.ro a prezentat scrisoarea unei studente la Medicină către „dragul său viitor pacient“ de pe alexandramariadinica.wordpress.ro: „Dragi pacienţi ai sistemului medical românesc, dar mai ales drag viitor pacient, Mă adresez ţie cu respect şi consideraţie. Mă adresez ţie în speranţa că îţi vei rupe din timpul tău şi mă vei asculta 10 minute, acum, aici, în afara oricărei împrejurări medicale, mă adresez ţie ca de la om la om.
Sunt incă studentă, încă un vlăstar tânăr, dar pentru tine, dragul meu viitor pacient, învăţ cu spor, ca atunci când vei ajunge în cabinetul meu să pot să îţi alin durerea.
Să ştiu să te ascult chiar şi atunci când îmi vei povesti de toţi nepoţii tăi, de câinele tău, să am răbdare atunci când vei veni supărat şi poate nu îmi vei adresa cele mai frumoase cuvinte, dar să înţeleg că te doare şi că eu, doctorul tău, te văd poate în cea mai vulnerabilă stare a ta, cea de boală.
Pentru tine, dragul meu viitor pacient, am stat adesea trează noaptea învăţând teorie şi mi-am sacrificat vacanţele de vară prin spitale ca să învăţ şi partea practică, să fiu foarte bună, ca atunci când vei veni si îmi vei spune cu ochii în lacrimi că te doare, eu sa ştiu să fac tot ce e mai bun pentru tine. Şi nu, nu îţi spun asta cu gândul de a aştepta ceva în schimb, vreau doar sa înţelegi că TU eşti important pentru mine.
Şi acum, pentru că mi-am deschis sufletul în faţa ta, vreau să-ţi mai spun ceva… vreau să plec din ţară. Înainte să mă judeci, lasă-mă să îţi explic de ce, şi vei înţelege. Am început încă din anul I practica în spitale şi încet, încet am ajuns să înţeleg cum funcţionează sistemul românesc.
Dacă ai şti tu câte se întâmplă în culise şi cum colegii mei de breaslă încearcă din răsputeri să facă lucrurile să meargă, chiar şi aşa, cu fonduri insuficiente, uneori cumpărând ei din buzunarul lor anumite instrumente medicale (branule, seringi, uneori chiar şi propriile mănuşi chirugicale sterile ca să poată opera) nu ai mai arăta cu degetul ruşinii către cei ce poartă halate albe.
E trist, nu-i aşa?
Ştiu că eşti foarte revoltat adesea când vii la spital şi trebuie să aştepţi ore întregi «până te bagă cineva în seamă», dar oare ştii tu că de cele mai multe ori colegii mei sunt depăşiţi de numărul de pacienţi?
Şi cu toate acestea ei vor să consulte toţi pacienţii.
Ştii tu că atunci când îl vezi că trece lângă tine pe hol în grabă, de fapt nu se duce la cafea, ci aleargă dintr-o parte în alta a spitalului pentru că este chemat să rezolve cazuri urgente? (ex – pacient internat cu stare gravă care dezvoltă o complicaţie în care orice aşteptare i-ar fi fatală).
Şi mai ştiu, dragul meu viitor pacient, că eşti foarte supărat din cauza unui aspect care se discută atât de des în ultimul timp – ŞPAGA.
Şpaga în sistemul românesc, nu numai în cel medical, este un obicei foarte vechi. Spune-mi, dragul meu viitor pacient, dacă lucrezi în sistem de stat, fii sincer şi spune-mi, ai primit vreodată ŞPAGĂ?
Răspunde-ţi ţie în sinea ta şi adu-ţi aminte cum te-ai simţit când ai luat prima ta şpagă. Eu o să-ţi spun un secret… şi eu am primit şpagă. Şi spun primit , nu «luat», pentru că nu am cerut (condiţionarea actului medical şi influenţarea calităţii acestuia în raport cu banii primiţi este poate cel mai josnic lucru pe care îl putem face noi, cei cu halate albe).
O pacientă a considerat că acesta este un fel prin care ea îmi poate mulţumi, deşi am refuzat vehement de mai multe ori, ea a insistat, îndesându-mi banii in buzunar, spunându-mi ca o jignesc daca nu accept.
Acum spune-mi, tu, dragul meu viitor pacient, ce-ar fi trebuit să fac eu în aceasta situaţie? Ştii ce-am făcut cu banii? Am cumpărat mănuşi sterile şi branule, pentru că nu aveau suficiente în sala de operaţie.
Nu multe, dar am ales să îi donez tot în scopul medicinii. Şi da… mi-am luat şi o cafea pentru că trecuseră 10 ore în care am stat cuminte pe langă mentorii mei să învăţ şi obosisem.
Dacă tu consideri că trebuie sa fiu pusă la zid pentru atitudinea mea, fă-o, dar înainte de asta gândeşte-te la tot ce ţi-am spus. Nu neg faptul că unii colegi nu merită să se numească doctori, poate doar prestatori de servicii, codiţionând actul medical fără scrupule, iar pe cei de care te-am auzit spunând că s-au îmbogăţit pe spinarea ta şi a altora ca tine, ei bine… pentru ei vom purta o discuţie separată.
Dar pentru ceilalţi, majoritatea, care îşi sacrifică familia, timpul liber, chiar viaţa pentru tine, pentru voi şi sunt trataţi mai rău decât gunoierii (care sunt şi ei oameni şi merită tot respectul, merită să le fie apreciată munca), pentru ei nu pot să mai tac. Trebuie să înţelegi că suntem amândoi parte a aceluiaşi sistem şubrezit de corupţie.
Crede-mă când îţi spun că foarte mulţi colegi de-ai mei n-au mai suportat să facă parte din această mocirlă. Şi-au plecat. Au plecat pentru că pentru ei era mult prea greu să accepte ŞPAGA şi şi-au dorit să facă parte dintr-un sistem în care doctorul este plătit legal, la adevărata lui valoare, unde îşi poate face meseria liniştit fără să se gândească de două ori dacă are fir de suturat de mărimea potrivită, fără să fie copleşit de numărul mare de pacienţi (pentru că acolo, dragul meu pacient, nu te poţi prezenta la camera de garda pentru orice bubiţă (adică orice patologie care nu reprezintă o urgenţă şi să ai pretenţia să fii consultat dacă fluturi «şpaga» prin faţa mediclui – nici gând), trebuie să îţi faci mereu programare, poate cu două luni înainte, şi desigur să plăteşti o asigurare de sănătate substanţială, care să ştii că nu acoperă toate serviciile.
Aşa că, dragul meu viitor pacient, nu-ţi cer nimic, decât puţin respect, respectul pe care i-l acorzi secretarei tale sau doamnei care se ocupă de curăţenie în instituţia în care lucrezi, pentru că, vezi tu, chiar şi ele câştiga mai mult decât voi câştiga eu în doi ani.
Şi atunci, când voi ajunge cu 1.500 de lei salariu brut, o chirie de plătit (pentru că după 25 de ani de stat pe spinarea mamei, căreia îi mulţumesc că m-a întreţinut şi m-a susţinut, trebuie să plec de acasă şi să mă mut singură, să devin adult în toată puterea cuvântului), intreţinere şi alte utilităţi, dragul meu viitor pacient, ce-am să fac?
Pune-te un pic în locul meu înainte să mă judeci, înainte să mă anulezi ca doctor, cadru medical şi în definitiv ca om. Voi pleca, voi pleca pentru că ştiu că dacă îmi doresc să supravieţuiesc în acest sistem în care se promovează non-valoarea, în care se distruge şi se loveşte în sănătate si educaţie (stâlpii unei societăţi prospere), trebuie să devin şi eu «şpăgară».
Dar eu am ales să plec, să mă formez onest şi cinstit, să mă duc acolo unde au nevoie de mine, unde mă tratează cu respect, unde deja mă cheamă şi îmi asigură loc.
Unde doctorul nu este aruncat în mocirla televiziunilor care nu urmăresc decât cifrele de rating şi prezintă doar o singură faţă a problemei.
Spune-mi câte interviuri ai văzut tu, dragul meu viitor pacient, cu doctori care să vorbească despre neajunsurile sistemului medical românesc, despre cât este de denigrant să iei şpagă, dar în definitiv ajungi să o faci pentru că trebuie?
Trebuie să le oferi şi tu copiilor tăi un trai decent pe care nu ţi-l permiţi doar dintr-un salariu de 2.400 de lei ca medic PRIMAR după cel puţin 15 ani de studiu!
Dar poate, dacă tu vei decide să lupţi pentru mine şi pentru alţi colegi de-ai mei, aş rămâne. Aş rămâne să lupt împreună cu tine, să ieşim împreună în stradă, medic şi pacient, şi să cerem restructurarea sistemului, să înţelegem că cei care se află în fruntea ţării îşi bat joc şi de mine şi de tine. Să înţelegem că trebuie să lucrăm împreună şi trebuie să realizăm că schimbarea vine cu noi, noi împreună.
Dragul meu viitor pacient, îţi mulţumesc pentru timpul acordat şi sper că măcar pentru câteva momente ai rezonat cu mine şi m-ai înţeles. Cu drag, Poate într-o zi: Viitorul tău doctor.
