Strugurii, în special cei negri, conţin cel mai puternic antioxidant din lume. Acesta, alături de vitaminele şi mineralele conţinute în boabele de struguri, are rolul de a preveni şi chiar combate ateroscleroza, precum şi bolile cardiovasculare secundare acesteia.
Strugurele are o valoare caloric mare, de aceea este un aliment-medicament foarte indicat ca energetic muscular şi nervos, remineralizant, antitoxic, stimulent şi descongestionant hepatic, diuretic, laxative şi foarte digestibil.
Datorită conţinutului său bogat în vitamine din complexul B, C, A şi K, dar şi săruri minerale de potasiu, fosfor, magneziu, fier, calciu şi siliciu, strugurele este potrivit pentru tratamentul reumatismului, gutei şi bolilor de piele.
Specialiştii spun că 10% din proprietăţile curative ale strugurilor sunt menţinute prin conservare, indiferent dacă este vorba despre dulceaţă, compot sau vin.
“Sucul de struguri oferă aproape aceleaşi beneficii precum vinul roşu, ale căror efecte pozitive asupra sănătăţii cardiace s-au demonstrat în numeroase studii de specialitate. La fel ca în cazul vinului, sucul obţinut din struguri negri prezintă mai multe proprietăţi benefice pentru sănatăte, decât cel preparat din struguri albi”, spune dr. Daniela Stan, medic de familie.
Cinci beneficii uimitoare ale strugurilor:
1. Reglează nivelul de colesterol.
Flavonoizii din compoziţia sucului de struguri cresc nivelul colesterolului bun HDL, prevenind blocarea arterelor şi complicatiile cardiovasculare care survin din aceasta. Odată ce nivelul colesterolului rău LDL este redus, iar vasele sanguine îşi menţin integritatea, circulaţia sângelui se desfăşoară în condiţii normale.
2. Menţin sănătatea inimii.
2. Menţin sănătatea inimii.
Sucul de struguri stimulează productia de oxid nitric, moleculă responsabilă cu flexibilitatea vaselor de sânge, respectiv menţinerea tensiunii arteriale sub control. În consecinţă, riscul instalării bolilor cardiace este redus semnificativ.
3. Tratează tulburările digestive şi intestinale.
3. Tratează tulburările digestive şi intestinale.
Persoanele care suferă de probleme digestive sau constipaţie pot folosi ca tratament natural sucul de struguri. Această băutură are un efect laxativ usor, asigurând buna functionare a sistemului digestiv şi intestinal.
4. Întăreşte sistemul imunitar.
4. Întăreşte sistemul imunitar.
Sucul de struguri are proprietăţi antibacteriene şi antivirale, întărind sistemul imunitar si protejând organismul de infecţii respiratorii produse de bacterii şi virusuri.
Inhibă formarea tumorilor. În gama complexă de antioxidanţi furnizaţi de sucul de struguri se regăseşte resveratrolul, care inhibă formarea tumorilor canceroase în organism.
5. Detoxifică organismul.
Inhibă formarea tumorilor. În gama complexă de antioxidanţi furnizaţi de sucul de struguri se regăseşte resveratrolul, care inhibă formarea tumorilor canceroase în organism.
5. Detoxifică organismul.
Sucul de struguri are şi o acţiune detoxifiantă, purificând sângele şi stimulând eliminarea toxinelor din organism. Prin efectul său de hidratare şi proprietăţile antimicrobiene, previne şi combate infecţiile tractului urinar şi ale rinichilor.
Sursa: m.adevarul.ro