Trăim într-o eră digitală, iar acum este aproape imposibil să nu ne expunem ochii în fața unor ecrane luminoase. Dezvoltarea tehnologiei a adus o mulțime de benficii, dar a dus și la apariția unor probleme de sănătate, unele dintre ele chiar foarte grave.
Dependența de ecranele luminoase și de tot ce înseamnă tehnologie este un lucru tot mai des întâlnit. Această dependență se traduce foarte ușor prin nevoia oamenilor de a se trezi cu ochii în lumina puternică a telefonului, dar și de a adormi în același mod.
Toată această expunere afectează în primul rând sănătatea ochilor și astfel, probleme ca privirea încețoșată, senzația de arsură a ochilor, durerile de cap sau tulburările de somn sunt din ce în ce mai frecvente, potrivit weforum.org. Studiile arată că majoritatea oamenilor care prezintă astfel de simptome, folosesc o perioadă îndelungată de tip telefoanele mobile, tabletele sau computerele.
Principala cauză în apariția problemelor de vedere o reprezintă lucrul în fața calculatorului. Foarte multe persoane își desfășoară activitatea zilnică în fața unui ecran luminos, iar cercetările arată că organismul uman nu a fost proiectat să se adapteze la astfel de activități, acesta fiind și motivul pentru care apar problemele de sănătate.
Dacă în trecut televizorul era principalul dușman al ochilor noștri, acum lucrurile s-au schimbat. Pe lângă orele petrecute în fața televizorului, cercetătorii americani au descoperit că o persoană petrece în medie aproximativ 11 ore în fața unui dispozitiv cu ecran luminos, mai exact în fața telefonului mobil sau a computerului.
Acest obicei nu afectează doar capacitățile vizuale, ci poate pune în pericol întreaga sănătate. Cercetările arată că efectele negative asupra organismului apar din cauza tipului de lumină pe care majoritatea sistemelor electronice o emit. Mai exact, este vorba despre lumina de culoare albastră.

Cum ne afectează lumina albastră?
Lumină de culoare albastră o regăsim peste tot, inclusiv în lumina solară, însă aparatura pe care o folosim zi de zi a dus la o expunere mai mare a ochilor în fața acesteia. Lumina albastră este vinovată de distrugerea retinei, dar și de degenerarea maculară, una din cauzele care duc la pierderea ireversibilă a vederii. Mai mult, acest tip de lumină afectează calitatea somnului, poate distruge structura creierului și reduce funcțiile acestuia.
Sursa: avantaje.ro