Sfatul Bun - Sănătate Zi de Zi

3 aprilie 2017

Cum să îți construiești un mini-solar pentru legume

Îți dorești să cultivi legume, dar nu ai suficientă suprafață și nici nu vrei să investești prea mult? Atunci mini-solarul pe care îl poți construi în grădină este soluția pentru tine.









Este cea mai rapidă metodă prin care poți obține legume sănătoase într-un timp foarte scurt, protejând plantele atât de vânt, cât mai ales de nopțile și dimineți încă răcoroase și care pot da peste cap dezvoltarea culturilor pretențioase, așa cum este cea de roșii, spre exemplu!

Mini-grădina acoperită sau, de fapt un mini-solar, este ușor de realizat. Aveți nevoie de o suprafață plană pentru această construcție la care baza materialelor folosite îl reprezintă lemnul. Se va lucra cu scânduri din care să faceți o ramă, fixând pe ea o plasă metalică care să nu lase dăunătorii să intre în viitorul mini-solar.



Un alt pas important îl reprezintă arcadele – care pot fi realizate din țeavă PVC (bine prinsă pe o ramă așezată pe cutia de lemn) și pe care se va pune o plasă cu ochiuri mai mari. Se acoperă apoi cu folie.




Până aici, totul pare foarte simplu, însă secretul și priceperea meșterului se va vedea în modul de prindere a ”capacului” solarului, care se prinde într-o parte pe balamale, așa încât să poată fi ridicat ușor pentru a efectua lucrările în mini-solar.



La final, cutia de lemn se umple cu sol fertil și, opțional se poate instala și o mini-instalație de irigat pentru a oferi culturilor necesarul de apă.




Sursa: agrointel.ro
Site-ul www.sfatulbun.com conține informații care au caracter pur informativ și nu înlocuiesc sub nicio formă consultul medical sau diagnosticul de specialitate.
Consultarea medicului este singurul mod prin care afecțiunile de care suferiți pot fi tratate.

Articole recente

recentposts

Articole interesante

randomposts