Iată în continuare un articol foarte interesant publicat de către Dr. Paul J. Rosch, Președintele Institutului american de cercetare a stresului și Profesor clinic la Universitatea de Medicină și Psihiatrie din New York.
Doctorii din vechime relaționau apariția cancerului cu problemele sufletești
“Credința că apariția cancerului poate fi relaționat în mare măsură cu stresul sau emoțiile negative este la fel de veche precum istoria medicinii documentate. Acum mai bine de 2.000 ani, în lucrarea sa despre tumori, intitulată “De Tumoribus“, medicul grec Galenus a observat că femeile care erau melancolice erau cu mult mai susceptibile de a se îmbolnăvi de cancer decât alte femei, probabil deoarece aveau un exces de bilă neagră (Melas chole).
De exemplu, era dificil să se găsească mai multe documente scrise despre cancer în literatura medicală englezească până în anul 1701, moment în care un medic britanic, Gendron, a subliniat că efectele "dezastrelor asupra vieții pe care le produc suferința și tristețea" sunt cauzele apariției cancerului. Optzeci și patru de ani mai târziu, Burrows a atribuit această boală gravă, cancerul, "pasiunilor care determină neliniștea minții și de care pacientul este puternic afectat o perioadă mai lungă de timp."
Medicii de la începutul secolului precum XIX Nunn, au descoperit că factorii emoționali influențau creșterea tumorilor de sân, iar Stern a semnalat faptul că cancerul de col uterin era mai frecvent în cazul femeilor sensibile și frustrate. În tratatul lui Walshe intitulat “Caracteristicile și tratarea cancerului”, autorul subliniază "influența neliniștilor mentale, a eșecurilor repetate și a frecventelor atacuri melancolice asupra formării țesutului carcinomatos. Acum o sută de ani, Snow a studiat mai mult de 250 pacienți în cadrul Spitalului pentru tratarea cancerului din Londra, ajungând la concluzia că "pierderea unei rude apropiate a fost un factor important în dezvoltarea cancerului de sân și de uter".
În trecut, medicii acordau o atenție mai mare problemelor emoționale ale pacienților
Este necesar să acordăm o importanță specială acestor observații, deoarece practica medicală de acum o sută sau două sute de ani era mult mai personalizată. Medicii erau nevoiți să aibă mai multă încredere în înțelegerea importanței acordate tabloului clinic, fondului emoțional și stilului de viață al pacientului, în contrast cu accentul actual care este focalizat asupra procedurilor de laborator și imaginilor de înaltă tehnologie folosite pentru diagnosticarea pacienților.
În plus, educația medicilor din vechime includea și studiul literaturii, științelor umaniste și a filozofiei și era mult mai probabil ca aceștia să cunoască și familia pacientului, relațiile sale sociale și influența altor factori ambientali și psiho-sociali. De asemenea, medicii petreceau mult timp observându-i și vorbind cu pacienții și adresându-le întrebări pertinente referitoare la detalii, ceea ce este imposibil în ritmul frenetic al practicii medicale specializate și relativ superficiale din ziua de azi. Așadar, datorită unei formări mult mai complete și a unei focalizări mai personalizate, putem afirma că medicii din vechime aveau o mai mare sensibilitate și apreciere a anumitor nuanțe subtile care pot să sugereze o corelație între stresul emoțional și cancer.
În prezent, factorii externi sunt considerați responsabili pentru apariția bolilor grave
În timpul secolului XX, interesul medical s-a îndreptat preponderent către factorii externi ca fiind responsabili pentru apariția cancerului. Este adevărat că în prezent, o mare cantitate de substanțe cancerigene se află în aerul pe care îl respirăm, în alimentele pe care le consumăm sau au fost incriminați și diferiți viruși pentru apariția acestei boli.
Toți acești factori implică un anumit asalt fizic asupra nostru din exterior, conform teoriei germenilor ca factori cauzatori ai bolii, ceea ce este destul de plauzibil. Descoperirea lui Pasteur referitoare la microbi și studiile clinice realizate în acest sens, precum și dovada oferită de postulatele lui Koch, au confirmat relațiile cauzale directe dintre microorganisme și bolile infecțioase.
Succesul diverselor vaccinuri și efectele antibioticelor care puteau să salveze vieți părea să rezolve toate îndoielile. Credința medicală generală a devenit aceea că lumea se îmbolnăvește datorită unei cauze exterioare (de genul microbi, viruși, bacterii, etc). Astfel, s-a acordat din ce în ce mai puțină atenție rezistenței sau susceptibilității de îmbolnăvire. Tot mai puțin medici și-au pus întrebarea de ce totuși, anumiți indivizi expuși și ei la același bacil care cauzează tuberculoza, la virusul hepatitei sau la factori carcinogeni, nu s-au îmbolnăvit.
Emoțiile stresante au un efect direct asupra creșterii celulelor maligne
Și totuși, în ultimele decenii, numeroase studii de cercetări clinice au confirmat influența importantă pe care o pot exercita emoțiile stresante asupra dezvoltării și amplificării anumitor boli și în particular asupra creșterii celulelor maligne. Unele dintre principalele caracteristici ale indivizilor predispuși la boli canceroase par să fie sentimentele frecvente precum lipsa de speranță și neputința, reprimarea sentimentelor și a emoțiilor, respectiv incapacitatea de exprima mânia sau resentimentele, o stimă de sine scăzută și o stare aproape permanentă de tristețe, sau suferința în urma pierderii unei relații emoționale semnificative.
Echipa de medici Everson et al. au evaluat nivelul de lipsă de speranță în cazul a 2.500 bărbați și au descoperit șase ani mai târziu că s-au înregistrat de 3,5 ori mai multe cazuri de deces din cauza cancerului sau a bolilor cardiovasculare la acele persoane care obținuseră rezultatele cele mai ridicate pe scala care măsura nivelul lipsei de speranță.
Ce anume provoacă reacția denumită "luptă sau fugi"?
Implicit în teoria lui Cannon despre reacția denumită "luptă sau fugi", găsim premiza faptului că răspunsurile noastre automate și involuntare în caz de stres s-au dezvoltat progresiv de-a lungul timpului, în evoluția umană. Se postulează că acest gen de răspunsuri reprezintă schimbările adaptative care erau esențiale pentru supraviețuirea strămoșilor noștri atunci când se confruntau cu o amenințare vizavi de viața lor fizică.
Secretarea de adrenalină și stimularea sistemului nervos simpatic face ca pupilele să se dilate pentru a vedea mai bine, coagularea sângelui se accelerează pentru a reduce o posibilă hemoragie internă, tensiunea arterială și ritmul cardiac cresc pentru a mări fluxul de sânge către creier și pentru a facilita luarea rapidă de decizii, iar carbohidrații și grăsimile depozitate în corp se eliberează pentru a ridica nivelul de glucoză din sânge și pentru a obține mai multă energie. Circulația sanguină se reduce în sistemul digestiv, deoarece digestia nu este prioritară și crește în mușchii mari ai extremităților. Aceasta produce o mai mare tensiune și forță în brațe și în picioare pentru a ajuta într-o eventuală luptă corp la corp sau în viteza de deplasare în cazul unui scenariu care ne poate pune în pericol chiar viața.
Totuși, natura stresului pentru omul modern nu este un eveniment fizic potențial letal, ci în prezent acest stres este mai degrabă emoțional și se poate produce de mai multe ori într-o zi. Tragedia care poate apărea este aceea că organismul dă aceleași răspunsuri de tipul "luptă sau fugi" care nu sunt utile în acest caz.
Nu este deci dificil să înțelegem cum aceste răspunsuri inadecvate la stres pot contribui la apariția "bolilor civilizației", precum hipertensiunea, diabetul, infarctul, tulburările cerebrale, ulcerele peptice, spasmele musculare, etc… Multe dintre răspunsurile noastre la stres nu par să aibă niciun sens în termeni de a oferi vreun beneficiu.
Unele tipuri de cancer au fost relaționate cu un potențial primitiv de regenerare
Pe măsură ce se coboară scara filogenetică, incidența cancerului se reduce în mod progresiv și devine absent în cazul formelor primitive de viață. Din contră însă, capacitatea organismului de a regenera țesuturile lezate sau distruse crește în mod proporțional. Organismele mai simple, inclusiv unele nevertebrate, sunt capabile de exemplu, să secționeze unele părți din anatomia lor atunci când sunt rănite.
În mod evident, această capacitate are rolul de a asigura supraviețuirea organismului în cauză, dar doar dacă animalul are de asemenea capacitatea notabilă de a regenera partea pierdută cu restul celulelor disponibile. De aceea, unei steluțe de mare îi poate crește încă un apendice sau unei salamandre și unei șopârle le poate crește o nouă coadă sau un nou picior dacă acesta i se taie. Ființele umane, totuși, nu dispun de asemenea puteri reparatorii sau regenerative, cu excepția uneori a ficatului și a splinei care au o natură similară organelor care se regăsesc la formele inferioare de viață.
Se pare că unele tipuri de cancer pot reprezenta o rămășiță a acestui potențial regenerativ primitiv. Atunci când suferim o pierdere de țesut fizic sau o leziune, corpul uman încearcă să răspundă în acest caz printr-o acțiune similară de înlocuire. Din păcate însă, această nouă creștere celulară, sau neoplazie, poate să aducă prejudicii în loc să fie funcțională.
Experimentele care s-au realizat cu produse chimice care pot produce cancer când se aplică pe piele sau se injectează în cazul animalelor de laborator sprijină această ipoteză. Când acești factori carcinogeni se injectează însă în piciorul unei salamandre, aceasta nu-i cauzează cancer, ci în mod surprinzător, acesteia îi crește un nou membru în acel loc. Dacă se injectează aceeași substanță carcinogenă în cristalinul ochiului, salamandra va regenera un cristalin nou. De aceea, se consideră că în cazul ființelor umane, un stimul cancerigen identic poate produce fie regenerarea intenționată, fie o malignitate fatală, în funcție de dezvoltarea evolutivă a organismului respectiv.”
Ce anume provoacă reacția denumită "luptă sau fugi"?
Implicit în teoria lui Cannon despre reacția denumită "luptă sau fugi", găsim premiza faptului că răspunsurile noastre automate și involuntare în caz de stres s-au dezvoltat progresiv de-a lungul timpului, în evoluția umană. Se postulează că acest gen de răspunsuri reprezintă schimbările adaptative care erau esențiale pentru supraviețuirea strămoșilor noștri atunci când se confruntau cu o amenințare vizavi de viața lor fizică.
Secretarea de adrenalină și stimularea sistemului nervos simpatic face ca pupilele să se dilate pentru a vedea mai bine, coagularea sângelui se accelerează pentru a reduce o posibilă hemoragie internă, tensiunea arterială și ritmul cardiac cresc pentru a mări fluxul de sânge către creier și pentru a facilita luarea rapidă de decizii, iar carbohidrații și grăsimile depozitate în corp se eliberează pentru a ridica nivelul de glucoză din sânge și pentru a obține mai multă energie. Circulația sanguină se reduce în sistemul digestiv, deoarece digestia nu este prioritară și crește în mușchii mari ai extremităților. Aceasta produce o mai mare tensiune și forță în brațe și în picioare pentru a ajuta într-o eventuală luptă corp la corp sau în viteza de deplasare în cazul unui scenariu care ne poate pune în pericol chiar viața.
Totuși, natura stresului pentru omul modern nu este un eveniment fizic potențial letal, ci în prezent acest stres este mai degrabă emoțional și se poate produce de mai multe ori într-o zi. Tragedia care poate apărea este aceea că organismul dă aceleași răspunsuri de tipul "luptă sau fugi" care nu sunt utile în acest caz.
Nu este deci dificil să înțelegem cum aceste răspunsuri inadecvate la stres pot contribui la apariția "bolilor civilizației", precum hipertensiunea, diabetul, infarctul, tulburările cerebrale, ulcerele peptice, spasmele musculare, etc… Multe dintre răspunsurile noastre la stres nu par să aibă niciun sens în termeni de a oferi vreun beneficiu.
Unele tipuri de cancer au fost relaționate cu un potențial primitiv de regenerare
Pe măsură ce se coboară scara filogenetică, incidența cancerului se reduce în mod progresiv și devine absent în cazul formelor primitive de viață. Din contră însă, capacitatea organismului de a regenera țesuturile lezate sau distruse crește în mod proporțional. Organismele mai simple, inclusiv unele nevertebrate, sunt capabile de exemplu, să secționeze unele părți din anatomia lor atunci când sunt rănite.
În mod evident, această capacitate are rolul de a asigura supraviețuirea organismului în cauză, dar doar dacă animalul are de asemenea capacitatea notabilă de a regenera partea pierdută cu restul celulelor disponibile. De aceea, unei steluțe de mare îi poate crește încă un apendice sau unei salamandre și unei șopârle le poate crește o nouă coadă sau un nou picior dacă acesta i se taie. Ființele umane, totuși, nu dispun de asemenea puteri reparatorii sau regenerative, cu excepția uneori a ficatului și a splinei care au o natură similară organelor care se regăsesc la formele inferioare de viață.
Se pare că unele tipuri de cancer pot reprezenta o rămășiță a acestui potențial regenerativ primitiv. Atunci când suferim o pierdere de țesut fizic sau o leziune, corpul uman încearcă să răspundă în acest caz printr-o acțiune similară de înlocuire. Din păcate însă, această nouă creștere celulară, sau neoplazie, poate să aducă prejudicii în loc să fie funcțională.
Experimentele care s-au realizat cu produse chimice care pot produce cancer când se aplică pe piele sau se injectează în cazul animalelor de laborator sprijină această ipoteză. Când acești factori carcinogeni se injectează însă în piciorul unei salamandre, aceasta nu-i cauzează cancer, ci în mod surprinzător, acesteia îi crește un nou membru în acel loc. Dacă se injectează aceeași substanță carcinogenă în cristalinul ochiului, salamandra va regenera un cristalin nou. De aceea, se consideră că în cazul ființelor umane, un stimul cancerigen identic poate produce fie regenerarea intenționată, fie o malignitate fatală, în funcție de dezvoltarea evolutivă a organismului respectiv.”
Sursa: ayurvedic-medica.ro
