Jumătate carne şi jumătate aditivi - aceasta este compoziţia conservelor pe care le găsiţi în comerţ. Vorbim de trei sferturi dintre conservele care sunt în magazine.Cei de la Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor au analizat ingredientele acestor cutii pline de chimicale şi trag un semnal de alarmă.
Cantitatea de carne care se găseşte în conservele de carne este simbolică. Ingredientele de bază sunt, de fapt, substituenţii.
”Am găsit cei mai controversaţi aditivi alimentari. Şi aici m-aş referi la monoglutamatul de sodiu, potenţiatori de gust şi aromă care generează boli degenerative, nitritul de sodiu care se foloseşte ca şi conservant”, a atras atenția preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor, Costel Stanciu.
Etichetele acestor alimente care rezistă luni întregi pe rafturi arată mai ceva ca o filă din manualul de chimie. Un singur produs conţine şi câte nouă aditivi alimentari periculoşi - o combinaţie toxică pentru organism.
”Pe termen lung, aceste conserve provoacă tulburări digestive, hormonale, alergii şi în cazuri grave pot provoca chiar boli canceroase”, a spus Ruxandra Constantina, medic generalist.
”S-a constatat că o conservă obişnuită de 300 de grame de carne conţine de până la trei ori valoarea medie recomandată de sare pentru un adult. Atunci când folosim cantităţi mari de sare la o singură masă, riscul bolilor cardiovasculare şi hipertensiune creşte”, a atenționat și Alexandru Aricescu, nutriţionist.
Consumul acestor alimente favorizează apariţia unor afecţiuni serioase şi creşte evoluţia afecţiunilor deja prezente. Unele dintre ele pot apărea chiar şi în cazul unui consum scăzut.
Aditivi periculoşi pe etichetă
E 621 - glutamat monosodic
E1442 - fosfat de diamidon hidroxipropilat
E 412 - guma de guar (46% dintre conservele de pește)
E 407- caragenan
E 120 - carmin
Afecţiuni cauzate de consumul conservelor
- alergii
- rahitism
- osteoporoza
- tulburări digestive
- tulburări hormonale