Uneori prețul plătit pentru frumusețe este mult prea mare. Fără să iși dea seama femeile plătesc pentru frumusețe cu sănătatea sau chiar cu viața, otrăvindu-se în fiecare zi cu formol, o substanţă cancerigenă, folosită în produse de îngijire personală.
Teoretic, producătorii respectă limita admisă, practic însă specialiştii spun că substanţa se regăseşte şi în alţi conservanţi folosiţi în cosmetice şi astfel în organism se poate acumula o cantitate mare, informează a1.ro.
De exemplu, formolul este folosit cel mai des în produsele pentru întinderea sau ondularea părului. “Astfel de tratamente există, mai mult sau mai puţin în concentraţiile sau în limitele care sunt reglementate ca fiind legale. Mă refer că, formlaldehida este admisă într-un procent de maximum 0,2 la sută, iar în aer, atunci când facem tratamentul nu avem voie să regăsim mai mult de 5 părţi pe milion”, spune reprezentanta unui salon de înfrumusețare.
Formaldehida este o subsanţă cancerigenă, care odată ajunsă în piele contribuie la formarea tumorilor. În industria chimică este folosită în cantităţi teoretic legale şi în produse de îngrijire personală, de la şampoane, până la farduri. Uneori ajunge chiar şi în produsele pentru bebeluşi.
În cosmetice, formolul poate fi adăugat în mod direct sau, în cele mai multe cazuri, poate fi eliberat din conservanţi. Aceşti conservanti eliberează cantităţi mici de formaldehidă, în timp.
Efectele nu se văd imediat. Însă, în timp, dacă e să vorbim despre păr, firul se deteriorează şi pot să apară răni la nivelul scalpului. Specialiştii recomandă produsele certificate, pe bază de ingrediente naturale.