Frunzele ei au un gust uşor sărat şi acrişor şi o textură fină. Sunt folosite în special în bucătărie, în salate, borşuri, ciorbe sau plăcinte şi ca remediu natural în medicina populară. Acestea se pot conserva peste iarnă în borcane sau se pot păstra în congelator, menţinându-şi intacte atât gustul cât şi proprietăţile hrănitoare, potrivit site-ului ierburiuitate.wordpress.com.
În scop fitoterapeutic, se utilizează frunzele şi uneori seminţele.
Loboda are acţiune depurativă, diuretică, remineralizantă, emolientă, emetică, calmantă şi vitaminizantă.
Datorită conţinutului de fibre este recomandată pentru reglarea digestiei şi prevenirea constipaţiei, dar împiedică şi apariţia hemoroizilor şi a cancerului de colon.
Prin conţinutul de vitamina K, ajută la fixarea calciului, dar şi la întărirea vaselor de sânge. Astfel, loboda împiedică formarea cheagurilor de sânge, reducând riscul atacurilor cerebrale, scrie Garbo.ro. Datorită conţinutului de vitamina C, la rândul său antioxidant puternic, loboda favorizează procesul de regenerare celulară şi întăreşte sistemul imunitar al organismului.
Anto-cianina din compoziţia sa este un antioxidant deosebit de puternic, care are capacitatea de a proteja organismul împotriva radicalilor liberi, responsabili de apariţia celulelor canceroase. Astfel, consumul de lobodă ajută la prevenirea acestei maladii necruţătoare. De asemenea, consumul de lobodă stimulează metabolismul.
Loboda previne şi combate astenia de primăvară şi contribuie la detoxifierea organismului. În afecţiuni pulmonare şi dureri de stomac, loboda este utilizată sub formă de extract, sucuri sau fierturi din frunze, infuzie sau decoct din seminţe. Sub formă de comprese sau cataplasme din frunze fierte sau tocate se pot trata diferite afecţiuni ale pielii, în special pe leziuni purulente, pentru a grăbi coacerea.
Loboda, la fel ca spanacul, conţine foarte mult acid oxalic şi din această cauză nu este permisă în cantităţi mari în cazul litiazei renale.
