La începutul secolului trecut, statul român ducea o muncă intensă pentru a-i convinge pe ţărani cât de benefică este ştiinţa de carte. Tocmai de aceea, tinerii din mediul rural care ieşeau de pe băncile şcolii erau încurajaţi să împărtăşească şi celorlalţi din experienţa lor.
Astfel au apărut publicaţii precum „Calendarul sătenilor”, o broşură de câteva zeci de pagini scrisă de „mai mulţi feciori de săteni” şi tipărită în anul 1907, care conţinea, pe lângă informaţii detaliate despre şcolile din fiecare regiune, o serie de sfaturi practice culese din viaţa de zi cu zi a ţăranilor. Calendarul începea cu un mesaj către săteni: „Multe mai trage omul în viaţa lui şi în bună parte le trage pentru că nu ştie.
De aceea s-au făcut şcoli, ca omul să-şi deschidă capul, să priceapă ce-i bine şi ce-i rău şi să trăiască mai omeneşte. Cartea şi şcolile nu trebuiesc numai slujbaşilor, ci la tot omul, fie el ce-ar fi. Cărţile ţi-s cei mai buni prieteni, căci te sfătuiesc fără să te râdă”. Apoi se făcea o evaluare a ispitelor care îi pândesc pe cei tineri: „Cinstiţi săteni! Vedeţi singuri că lumea, de la o vreme, a început să se schimbe şi halal ar fi dacă s-ar schimba în bine. Vedeţi că tineretul de azi a pierdut ruşinea, nu cată în cinstea bătrânilor şi nu le mai iau în seamă vorbele, iar rânduielile noastre din vechime nu le mai plac. În schimb, fuduliile şi păcatele cele mai grele le fură minţile”.
Femeia leneşă, o dihanie
În virtutea acestei constatări, „calendarul” venea cu o listă de îndrumări menite să perpetueze deprinderile înţelepte ale ţăranilor, dar să le şi alunge proastele obiceiuri. O atenţie deosebită era acordată femeii, pe care „tinerii cu gândul însurătoarei” trebuia să o aleagă cu mare grijă. „Femeia e sufletul gospodăriei. Vedem gospodari nepricepuţi care lipsesc veşnic de la gospodărie, altora le plac petrecerile, însă dacă au fericirea de a avea soţie o bună gospodină, ei tot merg înainte.
Dacă dimpotrivă gospodarul e deştept, muncitor, harnic, dar soţia e nepricepută sau leneşă, el se va ruina măcar orice-ar face”. După ce se cunoaşte o proastă gospodină? „Este leneşă, se scoală târziu, îmbrăcată prost, murdară, rău pieptănată; bărbatul şi copiii sunt rupţi, murdari; ea e mereu îmbufnată, se sfădeşte în vânt, e nemulţumită de ea însăşi. Să vă ferească Dumnezeu de asemenea dihanie în casă!”.
„Rachiul ne face neoameni”
Alt aspect important din viaţa ţăranilor era considerat sănătatea omului, cheia acestei probleme fiind „hrănirea cum se cade, căci cele mai multe boale, cele mai multe morţi cu zile vin din pricina hranei proaste şi nepotrivite”.
„Calendarul sătenilor” scria: „Noi hrănim cu munca noastră şi cu pământul nostru o lume întreagă şi la urmă păţim ca ciobotariu, care face la toţi încălţăminte bună şi el umblă cu cine ştie ce scoabe rele şi cârpite. Oare să nu fie jale când se face atâta grâu în ţara noastră şi ai noştri mănâncă mămăligă?
Oare nu-i păcat când vezi că ai noştri vând oule, untul, păsările şi mănâncă mâncări fără putere în ele? Şi cum s-or lupta cu nevoile acei ce n-au nicio putere în ei? Ce putere şi ce deşteptăciune îţi poate da mămăliga cu moare de curechi, ori cu un borş lung? Ei, da’ acuma nu-i vorba numai decât de cărnării şi de grăsimi, căci nici ele nu-s bune, decât doar din când în când”.
Sfatul de căpătâi era ca ţăranii să o lase mai moale cu mămăliga şi să mănânce mai multă pâine: „Lucrul cel mai de seamă în hrana omului este pânea. Şi în rugăciuni tot de pâne se vorbeşte, nu de mămăligă. Iaca peste munţi, în Ţara Ungurească, românii de acolo mănâncă pâne. Fac câte un cuptor pe săptămână, iar mămăliga o mănâncă mai mult de gust. Şi-s români chipeşi, tot unul şi unul!”. Nu putea lipsi, dintr-o asemenea broşură, problema băuturii, nărav greu al ţăranului român de ieri şi de azi. „Pe cât de bine face trupului o hrană bună, pe atâta de rău ne fac băuturile spirtoase.
Este foarte greşită credinţa că rachiul e bun pentru orice boală. Căldura şi puterea rachiului se aseamănă cu focul de paie. Căldura ce-o simţim ne arde trupul, ne ucide gândul, ne face neoameni. Rachiul duce pe om unde nu e voia lui. În loc să daţi paraua voastră pe otravă de băutură, daţi-o pentru carne, ouă, lapte şi alte lucruri trebuitoare. Cea mai bună băutură este apa curată”.
Sfaturi medicale culese din „Calendarul sătenilor” (1907)
Când nu mistuie stomacul: Cu un ceas înainte de fiecare mâncare să bei o ceaşcă de ceai rece, făcut din vârfuri de pelin uscat la umbră. În lipsa ceaiului să pisezi pelin, să-l cerni şi să pui un vârf de cuţit în mâncare în loc de piper.
Dacă ai durere la ieşire: Cu un ceas înainte de masă, să bei în toate zilele câte un pahar de ceai, făcut din frunze de soc uscat la umbră.
Miros de gură: Seara şi dimineaţa să bei câte o ceaşcă de ceai făcut in ismă (mintă) fiartă în apă cu o jumătate de litru de vin alb.
Piatră în băşica udului: În loc de apă să bei ceai rece de boabe de măcieşe (cacadâre), fierte cu troscot uscat la umbră.
Sursa: gorj-domino.ro
