Oamenii de ştiinţă au identificat recent mai multe substanţe chimice care sunt responsabile pentru o gamă largă de probleme cognitive şi de comportament. Spectrul substanţelor periculoase aflate în preajma noastră este, cu siguranţă, mult mai mare. Familiile cu venit mic şi copiii sunt cei mai afectaţi.
Surprinde faptul că există foarte puţine cercetări asupra diferitelor substanţe chimice care se găsesc peste tot în jurul nostru în pereţi, în mobilă, în piesele de îmbrăcăminte, în apă şi aer. Mulţi consumatori presupun că se fac teste riguroase înainte ca o substanţă chimică să fie parte a unui produs, dar nu este deloc aşa.
Philippe Grandjean, cercetător la Harvard, şi Philip Landrigan, decan al departamentului de Sănătate globală al Şcolii de medicină Muntele Sinai din Manhattan, au numit 12 substanţe, aflate în produsele noastre cotidiene precum hainele şi mobila, care determină nu doar un coeficient de inteligenţă scăzut, dar şi autism, deficienţe comportamentale şi cognitive, precum şi hiperactivitate.
Aceste substanţe sunt: pesticide, fluor, mangan, DDT/DDE, tetracloretilen, difenil polibromuraţi eteri (PBDE), arsenic, plumb, etanolul, mercur, toluen şi bifenili policloruraţi.
Într-un articol apărut în „The Atlantic”, Grandjean, cercetătorul de origine daneză care străbate lumea studiind efectele pe termen lung ale expunerii copiilor la substanţe chimice, a declarat că recomandă ca femeile însărcinate să consume produse biologice. El afirmă că „este cel mai bun mod de a preveni expunerea la pesticide”, estimând că piaţa e invadată de 45 de organofosfaţi, „majoritatea putând să afecteze un sistem nervos în dezvoltare”.
Clorpirifos, un insecticid, e clasat azi ca “foarte toxic” pentru păsări şi peşti de apă dulce şi „toxic moderat” pentru mamifere, dar încă mai e folosit pe scară largă la stropirea recoltelor, în sere, pepiniere, produsele lemnoase şi terenurile cu iarbă.
Grija noastră cea mai mare este expunerea copiilor din toată lumea la substanţe toxice nerecunoscute, care afectează inteligeţa, dau tulburări de comportament, reduc posibilitatea de a reuşi în viitor şi distrug comunităţi”, au afirmat Grandjean şi Landrigan.
În 2006, aceştia declaraseră deja mercurul, bifenilii policloruraţi, etanolul, plumbul, arsenicul şi toluenul ca fiind neurotoxice în dezvoltarea sistemului nervos central. De atunci au mai adăugat pe lista substanţelor toxice pentru creierele în dezvoltare ale fetuşilor şi manganul, fluorul, clorpirifosul, tetracloroetilen, difenil polibromuraţi eteri (PBDE) şi diclor-difenil-tricloretanul (DDT).
Cercetările arată că doar 30-40% din cazurile tulburărilor de dezvoltare a creierului sunt cauzate de factorii genetici şi există dovezi serioase că substanţele chimice folosite în industrie sunt principalele vinovate pentru pandemia de intoxicaţie cu efecte în dezvoltarea neuronală.
În ce cantităţi aduc acestea prejudicii sănătăţii?
De exemplu organofosfaţii omoară insectele prin acelaşi mecanism prin care gazul sarin omoară oamenii: fac nervii să transmită impulsuri necontrolate. Totuşi, aceştia (asemenea azbestului) încă mai sunt folosiţi în mod legal în comerţ, în ideea că expunerea la cantităţi mici nu este letală.
Acestea au loc pentru că sistemul actual permite folosirea de chimicale în industrie fără a le supune unor teste riguroase de siguranţă, iar problema cea mai mare este că suntem expuşi la multe substanţe despre care nu am aflat încă dacă sunt toxice sau nu.
Un sfert din metabolismul corpului e folosit pentru operarea şi menţinerea funcţionalităţii creierului. Neuronii transmit miliarde de semnale chimice pentru procesarea informaţiilor de bază. Această acţiune foloseşte de 10 ori mai multe calorii pe kilogram decât orice mişcare corporală.
Acest mecanism complex, creierul şi cele 86 de miliarde de neuroni ai săi, este creat în timpul primelor luni de gestaţie. Până la vârstă de 2 ani toate celulele sistemului nervos central, pe care un individ le va avea vreodată, sunt la locurile lor. În principiu creierul nu produce neuroni noi de-a lungul vieţii individului, cu excepţia hipocampus-ului şi a altor două regiuni mici.
Să luăm ca exemplu plumbul – un metal pe care-l găsim în benzină, vopsea şi jucăriile pentru copii. Le-au trebuit decenii oamenilor de ştiinţă să îşi dea seama cât de dăunător şi otrăvitor este. În anii ’50 şi ’60 nu existau restricţii pentru procentajul admis de plumb care putea fi adăugat în produsele industriale aşa că se găsea nu doar în vopsele ci şi în ţevile de apă, baterii, produsele cosmetice, ceramică şi sticlă. Cam atunci au început să apară studii despre otrăvirea subclinică cu plumb. Prejudiciile aduse sănătăţii erau sub punctul critic al unei intoxicaţii sau boli neurologice, aşa că nu erau diagnosticate ca atare, dar împiedicau persoana să mai atingă vreodată funcţionarea intelectuală optimă.
Şi „fluorul este o sabie cu două tăişuri” a afirmat Landrigan. “E clar că, în doze mici, e benefic”. Se spune că fluorul previne cariile dentare şi ajută creşterii scheletului. În doze ridicate cauzează leziuni dentare şi ale scheletului. Studiile epidemiologice citate de Grandjean şi Landrigancare s-au efectuat în China, şi demonstrează că expunerea la un nivel ridicat de fluor are efecte negative asupra dezvoltării creierului.
Pe cei doi cercetători îi îngrijorează şi mai mult substanţele denumite “fire retardants” – ignifuge – un grup de compuşi cunoscut sub numele de difenil polibromuraţi eteri (PBDE). Aceste chimicale au devenit foarte la modă după ce predecesorii lor, bifenil eterii policlorinaţi (PCB), au fost scoşi de pe piaţă în 1979. PCB cauzează cancer şi au multe efecte negative asupra sistemului imunitar, reproducător, nervos şi endocrin. Înainte de ’79 erau adăugaţi în sute de produse din plastic şi cauciuc. Acum manufacturierii i-au schimbat cu PBDE şi fac reclamă produselor lor ca fiind fără PCB, presupunând sau insinuând că PBDE nu are efecte adverse. Acum sunt folosiţi ca substanţe ignifuge, la izolaţii, în hârtia de imprimantă şi răcirea motoarelor.
Ingerăm multe substanţe neurotoxice prin hrană şi băuturi, presupunând că orice se vinde în magazine a fost testat şi nu reprezintă un pericol pentru integritatea şi buna noastră funcţionare.
Mercurul, de exemplu, era folosit odată în termometre, barometre şi ca laxativ. Dacă depăşeşte anumite doze este letal. Acum îl găsim în cantităţi mari în peştele şi mai ales în cel afumat, deoarece se transmite din coşurile de evacuare a fumului de cărbune cu care se prepară carnea.
Manganul este o substanţă care previne corodarea metalelor. Îl găsim în produsele de oţel inoxidabil, dozele de aluminiu şi cutiile de conserve. Este o otravă şi afectează funcţionarea creierului.
Toluenul e folosit la îmbunătăţirea ratei octanice a benzinei, la fabricarea PET-urilor de plastic pentru sucuri şi ca solvent pentru vopsele. E de asemenea neurotoxic.
Arsenicul, otravă vestită, era folosit la fabricarea medicamentelor în era victoriană. Se găseşte în produsele pentru bronzat, mai e folosit în pirotehnie şi în producţia pesticidelor.
Cele mai afectate sunt familiile cu venituri mici. Niciun părinte nu poate evita complet aceste toxine pentru că se găsesc în canapelele pe care stăm şi în aerul pe care-l respirăm. Nu pot fi eliminate prin transpiraţie la sala de fitness sau drenate prin sucuri purgative. Evitarea, într-o oarecare măsură, a otrăvirii costă bani pentru că ar trebui să ne hrănim cu produse bio, care costă mult mai mult.
În ceea ce priveşte dezvoltarea creierului, copiii care provin din familii cu venit mai mic sunt dezavantajaţi chiar mai mult, în educaţie, sănătate pe termen lung şi bunăstare.
Autor: Ioana Florea
Sursa: epochtimes-romania.com
