Sfatul Bun - Sănătate Zi de Zi

26 ianuarie 2017

Descopera cele 5 alimente care iti regleaza glicemia în mod natural.

Consumul de alimente cu abilitatea de a regla glicemia nu este indicat doar celor care suferă de diabet. Din contră, acest obicei ne poate ajuta pe toți să evităm mâncatul între mese.





Diabeticii și persoanele care simt nevoia să mănânce dulciuri deși nu le este foame ar trebui să includă alimente cu abilitatea de a regla glicemia în dieta lor zilnică.Dintre acestea, cele mai eficiente sunt Stevia rebaudiana, scorțișoara, mazărea, drojdia de bere și ovăzul.
În articolul de azi te invităm să descoperi care sunt proprietățile benefice oferite de alimentele tocmai enumerate și cum le poți utiliza pentru a-ți regla glicemia în mod natural.

5 alimente cu abilitatea de a regla glicemia

Stevia rebaudiana

Primul aliment ce poate regla glicemia pe care vrem să ți-l prezentăm este Stevia rebaudiana. În ultimii ani, această plantă originară din Paraguay a devenit o alternativă foarte populară a zahărului și a îndulcitorilor artificiali. Pe lângă faptul că este dulce, Stevia rebaudiana are numeroase proprietăți terapeutice.
Multe persoane care suferă de diabetul de tip II au reușit să-și protejeze sănătatea cu ajutorul acestei plante. Poți utiliza frunzele sale (fie proaspete, fie uscate) sau poți achiziționa extract de Stevia rebaudiana.
Evită însă îndulcitorii pe bază de Stevia rebaudiana. Aceste produse nu conțin aproape deloc planta propriu-zisă și sunt atât de rafinate încât nu prezintă niciun beneficiu medicinal.
Scorțișoara
Această mirodenie delicioasă are abilitatea de a reduce glicemia, nivelul de colesterol și nivelul de lipide din sânge. Scorțișoara poate să mențină valorile substanțelor menționate scăzute pentru o perioadă scurtă după ce o consumi.
Conform cercetărilor științifice, scorțișoara crește sensibilitatea organismului la insulină, hormonul al cărui rol este să țină sub control glicemia. Tipul de scorțișoară cel mai benefic pentru organism este cel Ceylon. Poți să iei tablete cu scorțișoară Ceylon sau să incluzi acest ingredient în preparate și ceaiuri.
Dacă fierbi puțină scorțișoară cu lapte vegetal (de migdale, de alune, de ovăz sau de orez) pentru 15 minute, vei obține o băutură delicioasă. Adaugă puțină cacao sau extract de vanilie, după gust. Pentru a-ți regla glicemia, doza zilnică recomandată de scorțișoară este de 1-6 g (aproximativ o linguriță).
Mazărea

Mazărea, deseori numită „insulina vegetală”, are o valoare nutritivă foarte mare, datorită căreia prezintă abilitatea de a regla glicemia. Acest beneficiu se datorează în mod special conținutului său de fibre și proteine.
După ce servești o masă care include mazăre, glicemia nu crește în exces (ceea ce de obicei se întâmplă în acest moment), ci rămâne stabilă. Această leguminoasă nu permite celorlalte alimente consumate să modifice indicele glicemic.
Cel mai bine este să consumi mazărea proaspătă, pe care o poți fierbe cu alte legume sau cartofi. De asemenea, acest aliment poate fi combinat și cu ouă sau ciuperci. O altă variantă este să achiziționezi mazăre sub formă de pulbere.
Drojdia de bere

Drojdia de bere este un aliment medicinal bogat în vitamine și minerale, în special în crom. Rolul cromului este să regleze glicemia, motiv pentru care este un supliment excelent pentru diabetici sau pentru cei care poftesc frecvent dulciuri.
Poți achiziționa drojdie de bere sub formă de pulbere (poate fi amestecată cu sucuri și iaurt) sau, dacă nu îți place gustul său ușor amar, poți opta pentru tablete cu drojdie. Anumite firme care produc drojdie de bere au reușit să îndepărteze gustul obișnuit al acestui produs.
Ovăzul

Ovăzul reprezintă o cereală bogată în fibre solubile. Acest tip de fibre încetinește digestia și absorbția carbohidraților, prevenind creșterea exagerată a glicemiei și secreția excesivă de insulină ce au loc după servirea mesei.
Poți consuma fulgi de ovăz la micul dejun sau poți include această cereală în diverse preparate dulci și gustoase. Ovăzul este un ingredient ideal pentru a îngroșa supele și cremele și a mări consistența smoothie-urilor. De asemenea, poți să-l combini cu diverse făinuri pentru a prepara biscuiți și fursecuri.

Mai poți prepara băuturi pe bază de ovăz, pe care să le servești la micul dejun sau ca gustare. Nu te vei sătura niciodată de acest aliment hrănitor!
Site-ul www.sfatulbun.com conține informații care au caracter pur informativ și nu înlocuiesc sub nicio formă consultul medical sau diagnosticul de specialitate.
Consultarea medicului este singurul mod prin care afecțiunile de care suferiți pot fi tratate.

Articole recente

recentposts

Articole interesante

randomposts