Sfatul Bun - Sănătate Zi de Zi

9 decembrie 2016

Prepară acasă cel mai bun cozonac, fără frământare

Dacă nici tu nu ești prietenă cu frământatul, îți recomand rețeta de cozonac fără frământare. Nu se frământă chiar deloc, ingredientele se amestecă doar. La gust nu diferă cu nimic față de cel clasic, frământat!


Ingrediente:

1 kg făină 000
6 ouă
350 g zahăr
100 g unt cu 80% grăsime
5 linguri de ulei
200 ml lapte
nucă 300-400 g
5 linguri cacao de bună calitate
coajă de portocală
o esență de rom
1 pliculeț drojdie uscată sau 40 g drojdie proaspătă

Preparare:

Începem cu umplutura pentru acest cozonac fără frământare. Ouăle se separă și albușurile se bat spumă și se amestecă cu 150 g de zahăr (vor mai rămâne 200 g zahăr), nuca măcinată și cacaoa.
Trecem la aluat și cernem făina. În mijlocul făinii facem o adâncitură. Amestecăm drojdia cu laptele călduț și 2-3 linguri de zahăr și turnăm amestecul în adâncitura din făină.
După 5-10 minute se adaugă gălbenușurile, restul de zahăr rămas, coaja rasă de portocală și esența de rom, uleiul și untul topit. Aveți grijă ca untul topit să nu fie fierbinte, trebuie să fie la temperatura camerei.
Se amestecă toate ingredientele. Se amestecă, nu se frământă. Dacă aluatul mai cere lichid puteți să mai adăugați apă călduță sau lapte (aproximativ 200-300 ml).
Acoperiți vasul cu aluat cu prosoape sau cu folie alimentară și lăsați-l la cald pentru o oră.
Apoi, ungeți mâinile cu ulei și împărțiți aluatul în patru părți.
Întindeți fiecare parte sub formă de foaie și repartizați umplutura în mod egal pe cele 4 foi. Apoi rulați foile cu umplutura la mijloc și răsuciți câte două suluri pentru a forma un cozonac. Veți obține doi cozonaci perfecți – cozonaci fără frământare. Îi mai lăsați să crească o oră în tăvi, îi ungeți cu gălbenuș de ou bătut și apoi îi dați la cuptor la foc mediu pentru 30-40 de minute în funcție de cuptor.

Sursa: libertateapentrufemei.ro

Site-ul www.sfatulbun.com conține informații care au caracter pur informativ și nu înlocuiesc sub nicio formă consultul medical sau diagnosticul de specialitate.
Consultarea medicului este singurul mod prin care afecțiunile de care suferiți pot fi tratate.

Articole recente

recentposts

Articole interesante

randomposts