Mai demult, era mâncarea de bază a românilor. Acum este dispreţuită de mulţi, fiind ignorată în favoarea unor bucate mai alese, deşi nu la fel de sănătoase. Specialiştii o consideră „prietenul intestinului subţire”, şi de bună dreptate. Mai mult, este un veritabil elixir al tinereţii.
Mămăliga şi fierturile din porumb sunt consumate încă de pe vremea lui Columb, porumbul fiind originar din America.. La români, a fost şi este în continuare considerată mâncarea săracilor, deşi studii recente, efectuate în sânul unor triburi amerindiene, au demonstrat că media de viaţă a celor ce se hrăneau cu produse din porumb era mult mai mare decât a celor care nu le includeau îna limentaţia lor ne informează ziuadecj.realitatea.net
Protejează stomacul şi ficatul
Specialiştii germani în biologie celulară vegetală de la Universitatea din Koln au descoperit recent prezenţa unor substanţe derivate ale acizilor arihidici şi palmitici în boabele de porumb Din punct de vedere chimic, aceste substanţe sunt acizi grasi, ceto-acizi, rezultaţi din oxidarea acidului palmitic şi arahidic şi sunt produşi numai şi numai în rădăcina plantei de porumb. Aceşti ceto-acizi ignoră legile chimiei şi biologiei clasice, absorbindu-se în intestin cu mare uşurinţă, fără a suferi transformări chimice decât în proportie de 22-28%. Ajunşi în sânge, se transformă în hidroxiacizi care se pot combina chimic cu cel puţin 57 de specii de otrăvuri existente în organism.
Efectul detoxifiant al substanţelor din porumb uşurează efortul ficatului de neutralizare a substanţelor toxice, reducând considerabil riscul la insuficienţe şi ciroze hepatice. Gastrita şi ulcerul sunt ameliorate de consumul de mămăligă caldă în loc de pâine, mălaiul având efect de reducere a acidităţii şi de calmare.
Prelungeşte viaţa
Cercetătorii endocrinologi consideră că un consum zilnic de mămăligă scade cu 60% riscul de boli psihice generate de disfuncţii tiroidiene. De asemenea, reglează concentraţia de glucoză în sânge, fiind de folos diabeticilor, şi reduce cantitatea de colesterol din sânge, scăzând astfel riscul de ateroscleroză şi, implicit, de infarct. Consumul acestui aliment este răspunzător şi pentru longevitate.
Dezvoltă musculatura
Un fiziolog spaniol a observat că cei mai apţi copii pentru sporturi de performanţă din Ecuador şi Columbia aveau o bogată alimentaţie în „terciuri de porumb”. Ulterior, a iniţiat un amplu program de cercetare în medicina sportiva, descoperind că aceleaşi substanţe derivate ale acidului palmitic şi arahidonic au rol în dezvoltarea fibrei musculare, prin modificarea modalităţii de acţiune a hormonilor tiroidieni.
Scade colesterolul
Mămăliga are capacitatea să scadă cantitatea de colesterol din organism, reducând implicit riscul de ateroscleroză şi de infarct.
Prelungeşte viaţa ovarelor
Mămăliga revitalizează funcţiile sexuale, în special pe cele ale femeilor. Antropologii români au efectuat cercetări în zona Rucăr-Bran, unde mămăliga se află mai des pe masa românilor şi au descoperit că 9% din femeile de peste 65 de ani au avut o activitate ovariană foarte intensă, manifestată prin prelungirea vieţii sexuale chiar şi dupa varsta de 72 de ani.
Benefică obezilor
Acest preparat din porumb este util şi celor care suferă de obezitate, deoarece oferă o senzaţie de saţietate extrem de rapidă, datorită fibrelor alimentare din compoziţia sa.
Sursa: ziuadecj.realitatea.net
Sursa: ziuadecj.realitatea.net