“Sa facem patul”, este un obicei pe care il invatam de mici si il aplicam toata viata. Dupa ce vei citi acest articol vei ramane surprins. În conformitate cu noile studii, in saltele se pot acumula milioane de acarieni.
CE SUNT CU ADEVARAT ACARIENII SI CUM POT DAUNA SANATATII NOASTRE
Acarienii (lat. Acari) reprezintă un taxon de artropode din clasa arahnidelor. Sunt organisme mici, uneori microscopice, cu capul, toracele și abdomenul în general nediferențiate, cu aparatul bucal (o trompă alungită) adaptat pentru ros, înțepat sau supt. Cei mai mulți acarieni au dimensiuni mici (0,08-1,0 mm), însă se întâlnesc și exemplare relativ mari, de 10-20 mm în lungime. Se estimează că, până în 1999, au fost descrise peste 50.000 de specii și se presupune că grupul ar putea include circa un milion de specii. Unul dintre cel mai întâlnit este acarianul de praf. La aceste elemente se adaugă și animalele de casă. Astfel, multe persoane dezvoltă o alergie la praful din casă, care este de fapt datorată rezidurilor provenite de la acarieni. Aceasta se manifestează de obicei prin dureri de gât, ochii roșii care provoacă mâncărimi ori prin strănuturi fără niciun motiv aparte .Un duşman tăcut şi invizibil dar care îţi pune în pericol sănătatea zi de zi. Este vorba despre acarienii care se găsesc în perne, saltele, pilote, pături şi lenjeria de pat. O problemă mai serioasă este însă alergia la praful din casă, cunoscută şi ca alergia la acarieni.
“Aproximativ 20% din populaţie prezintă o astfel de sensibilitate, care creşte riscul de a dezvolta diverse boli alergice, precum astm, rinită alergică persistentă şi dermatite atopice”, explică medicul dermatolog Oana Clătici, de la Spitalul Universitar din Bucureşti. Oamenii care sunt extrem de sensibili la acești acarieni de praf pot observa chiar umflaturi rosii, pielea lor. De aceea este esențial să se știe cum putem scapa de acarienii de praf, în scopul de a imbunatati starea generala de sanatate.
CUM PUTETI SCAPA DE ACARIENI?
Solutia principala este sa nu faci patul imediat ce te ridici ci sa-l expui la lumina directa a soarelui si a aerului. Procedand astfel acarenii se vor deshidrata si vor muri. Daca faci patul imediat, acarienii se vor harani cu transpiratia si celulele moarte si se vor inmulti. Oamenii de stiinta recomanda sa nu se faca patul pe parcursul zilei si sa se deschida larg ferestrele pentru a intra lumina si aerul curat. Fetele de perna si asternuturile trebuie spalate saptamanal. Spalati geamurile de doua ori pe luna. Deci este benefic sa ne fie lene sa facem patul!
Dr. Andrei Laslau