Papanasii cu smantana si dulceata sunt un desert delicios, numai bun de mancat pe o vreme de iarna. O gospodina din Bucovina, Maria Fardea, a facut publica reteta traditionala a lor.
Ingrediente:
500 grame branza grasa de vaci
100 grame zahar
2 oua
1 lingurita rasa de bicarbonat
1 lingura zeama de lamaie
1 plic zahar vanilat
1 lingurita coaja de lamaie rasa de lamaie
1 varf de cutit de sare
200 gr faina (plus 1-2 linguri)
300 grame smantana
200 grame dulceata
100 grame zahar pudra (preferabil vanilat)
500-700 ml ulei pentru prajit
Mod de preparare:
Cerneti bine faina. Amestecati branza de vaci cu zaharul, ouale, sarea, zaharul vanilat si bicarbonatul stins cu zeama de lamaie.
Adaugati cele 200 de grame de faina si coaja de lamaie. Amestecati bine. Daca este necesar, in functie de densitatea branzei, adaugati 1-2 linguri de faina suplimentar.
Trebuie sa obtineti un aluat moale dar care sa se desprinda de pe mana. Puneti uleiul la incins intr-o tigaie sau cratita adanca.
Pe o suprafata de lucru, curata si uscata, pudrati faina. Impartiti aluatul in 8 linguri de coca pentru papanasi si 8 lingurite pentru capacul rotund al acestora.
Cu mana data prin faina formati 8 discuri si tot atatea bilute din aluat. Treceti degetul aratator prin faina si infigeti-l in discul de coca. Rotiti circular degetul pentru a obtine un orificiu central in aluat.
In uleiul incins, la temperatura mica, rumeniti cate 2 papanasi deodata – in functie de dimensiunea vasului de prajire – si tot atatea bilute, pe ambele parti.
In mod normal, papanasii se prajesc cam 5-6 minute fiecare. Acest timp depinde de marimea papanasilor si de nivelul uleiului din vasul de prajire. Este foarte important ca focul sa fie mic pentru ca papanasii sa nu se prajeasca doar la suprafata si sa ramana cruzi in mijloc.
Scoateti papanasii, pe masura ce sunt prajiti, si puneti-i la scurs de excesul de grasime pe un prosop de hartie. Mai intai, veti scoate bilele pentru ca, fiind mai mici, se vor face primele.
Papanasii se servesc cu smantana si cu dulceata, dar si cu zahar pudra.
Sursa: turism.bzi.ro